Pielea reprezintă cel mai întins organ al corpului uman și cel mai vizibil. Dincolo de rolul de protecție, pielea ne poate transmite semnale importante despre starea noastră de sănătate. De multe ori, înainte ca
Misiune SMURD Iași în Republica Moldova
Un echipaj SMURD Iaşi a transportat miercuri cu elicopterul, din localitatea Briceni, Republica Moldova, la un spital din Chişinău, un copil în vârstă de 2 ani şi 10 luni, care a suferit arsuri grave când a căzut într-un vas cu apă fierbinte. Potrivit coordonatorului SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, e vorba despre o fetiţă transportată de echipajul aeromedical ieșean, din localitatea Briceni la Spitalul Clinic Republican pentru Copii din Chişinău. „Copilul a suferit arsuri de gradul II şi III pe aproximativ 57% din corp, la nivelul toracelui, feselor, membrului superior drept, după ce în urmă cu 18 ore a căzut într-un vas în care se afla lichid fierbinte. Pacienta a fost stabilizată hemodinamic şi a fost monitorizată pe parcursul zborului de un echipaj SMURD Iaşi, care a reuşit să transporte victima în mai puţin de 40 de minute la Spitalul Clinic Republican pentru Copii din Chişinău. Pe tot timpul drumului, pacienta a fost stabilă. Ea a fost predată echipajului de la Ambulanţă”, a declarat pentru Agerpres coordonatorul SMURD Iaşi.



.jpg)