Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Nu există pericol de epidemie de gripă
Ministerul Sănătății (MS) informează că s-au înregistrat 31 de cazuri de gripă confirmate în laborator la nivel național, de la începutul sezonului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute și până pe 27 ianuarie, iar în acest moment nu există informații legate de iminența apariției unei epidemii de gripă. „În acest moment nu există informații legate de iminența apariției unei epidemii de gripă. Până în prezent, specialiştii în sănătate publică au informat MS că activitatea virozelor respiratorii este de intensitate joasă, fără răspândire geografică largă și fără tendinţă de creştere semnificativă. De la începutul sezonului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute și până în data de 27 ianuarie 2016, s-au înregistrat 31 cazuri de gripă confirmate în laborator la nivel național”, se arată într-un comunicat de presă al MS. Pentru campania de vaccinare 2015-2016, Ministerul Sănătății a cumpărat 500.000 de doze de vaccin antigripal, care au fost distribuite la Direcțiile de sănătate publică la nivel local. De asemenea, numărul dozelor de vaccin a fost suplimentat pentru persoanele aflate la risc cu încă 143.000.