Cancerul colorectal, adică cancerul de colon și de rect, este unul dintre cele mai frecvente cancere în România. Vestea bună este că, spre deosebire de multe alte boli, el poate fi adesea prevenit. Majoritatea
Premieră
O echipă de chirurgi americani a realizat, în premieră mondială, o operaţie de eliminare a apendicelui unui pacient prin gură. Chirurgii au introdus, prin gâtul pacientului, instrumente de dimensiuni reduse, ataşate la nişte cabluri de control. După ce au golit stomacul de conţinut, medicii au efectuat o mică incizie în peretele organului, pentru a ajunge în cavitatea abdominală. Apendicele inflamat a fost tăiat şi scos afară prin stomac şi apoi prin gura pacientului. Procedura, numită trans-gastrică, reduce riscul de infecţii şi ajută la o recuperare fizică mult mai rapidă.



.jpg)