Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Preparate simple cu carne de rechin
Carnea de rechin este considerată o delicatesă peste tot în lume, însă nu toate speciile de rechin sunt destinate consumului, deoarece nu toate au valoare nutrițională. Rechinul nu are oase sau măduvă, scheletul acestuia este format doar din cartilagii. Cartilajul de rechin are în compoziția sa numeroase substanțe benefice pentru organism, fiind bogat în vitamine și minerale: calciu, iod, cupru, potasiu, zinc, fier, fosfor, vitaminele din complexul B, colagen, glucozamină, condroitină și proteine angiogenice, care sunt substanțe anticancerigene ce inhibă crearea unor noi vase de sânge cu care se hrănesc tumorile. Înainte de a fi preparată, carnea de rechin se curăță foarte bine, se spală în mai multe ape și se lasă să stea la fezandat cu condimente și mirodenii pentru a avea un gust mai plăcut.
Rețete
File de rechin cu legume
Ingrediente: 4 fileuri de rechin, 100 ml de ulei pentru gătit, sare și condimente pentru pește, 4-5 cartofi tăiați cuburi mari, 2 cepe tăiate sferturi, 3 ardei grași tăiați în sferturi, 3 morcovi tăiați rondele, sare și piper după gust. Preparare: Se trag la tigaie fileurile de rechin, câte 3 minute pe o parte și pe alta, şi se pun deoparte; se sotează legumele în puțin ulei pentru câteva minute, se pun într-o tavă de cuptor şi se adaugă fileurile de rechin; se dă la cuptor pentru 15-20 de minute sau până s-a gătit, la temperatura de 170° C.
Rondele de rechin cu sos de muştar
Ingrediente: 6 rondele de rechin, 2 linguri de muștar clasic, 1 lingură de maioneză, zeama de la o lămâie, sare și piper, 2 linguri de ulei. Preparare: Se amestecă muștarul cu maioneza, zeama de lămâie, uleiul, sarea și piperul; cu acest amestec se ung rondelele de rechin pe o parte și pe cealaltă. Într-o tavă de cuptor tapetată cu hârtie de copt se așază rondelele de rechin şi se dă la cuptor pentru 30 de minute, la 170° C. Se serveşte cu orice tip de garnitură.