Persoanele care petrec în timpul zilei mai mult de zece ore și jumătate stând pe scaun sau întinse pe canapea au un risc crescut de insuficiență cardiacă, infarct sau accident vascular cerebral chiar dacă în re
Primăria Bucureşti va cumpăra 106 ambulanţe
Primăria Municipiului Bucureşti achiziţionează 106 ambulanţe, destinate dotării Serviciului de Ambulanţă Bucureşti‑Ilfov (SABIF). 89 de ambulanţe de tip B, destinate intervenţiei de urgenţă şi transportului medical asistat al pacienţilor şi 17 ambulanţe tip C, destinate urgenţelor medicale cu prioritate maximă şi transportului medical asistat al pacientului.
În funcţie de gravitatea cazului, ambulanţele tip B pot fi utilizate în acordarea primului ajutor calificat sau în acordarea asistenţei medicale de urgenţă. În dotarea acestora vor exista defibrilator semiautomat sau manual, precum şi medicamentele necesare resuscitării şi acordării asistenţei medicale de urgenţă.
Ambulanţele de tip C vor fi dotate cu echipamente, materiale şi medicamente de terapie intensivă. Echipajul acestor autovehicule va fi condus obligatoriu de un medic special pregătit. În categoria ambulanţelor de tip C vor intra şi autovehiculele care să transporte nou‑născuţii aflaţi în stare critică.
„Facem precizarea că înnoirea şi suplimentarea numărului de ambulanţe la nivelul Capitalei sunt necesare din cauza vechimii parcului auto existent la acest moment în dotarea SABIF, deficienţe care creează probleme mari în plan operativ, dar şi din punct de vedere financiar, prin creşterea costurilor cu întreţinerea şi repararea lor. Ultima achiziţie de ambulanţe la nivelul Ministerului Sănătăţii a fost efectuată în urmă cu trei ani, atunci când SABIF a primit o singură ambulanţă”, a precizat PMB.