Cancerul colorectal, adică cancerul de colon și de rect, este unul dintre cele mai frecvente cancere în România. Vestea bună este că, spre deosebire de multe alte boli, el poate fi adesea prevenit. Majoritatea
Procedură pentru pacienţii cu hipertensiune, în premieră în România
Specialiştii Centrului de Medicină Internă din cadrul Institutului Clinic Fundeni vor utiliza o modalitate de tratament invaziv, dar nechirurgical pentru hipertensiunea portală care se dezvoltă în ciroză şi care se complică fie cu hemoragie digestivă superioară prin ruperea varicelor esofagiene, fie cu ascită. Astfel, aceştia vor realiza un program de decompresiune portală prin TIPS (Transjugular Intrahepatic Portosistemic Sunt), care să devină o procedură de rutină salvatoare pentru pacienţii cu hipertensiune portală complicată cu hemoragie digestivă, ascită refractară sau sindrom hepato-renal. Potrivit prof. dr. Mihai Voiculescu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Studiul Ficatului, procedeul constă în montarea unei proteze endovasculare intrahepatice cu abord vascular - vena jugulară, procedeu prin care se reduce riscul de sângerare cu până la 1%.



.jpg)