Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Rapanele, o specialitate gustoasă din sudul ţării
Rapanele nu lipsesc din meniul cherhanalelor şi restaurantelor de la malul Mării Negre, fiind o specialitate din sudul țării şi culese, în special, de scafandri. Rapanele se înmulțesc prin ouă și trăiesc mai mult de 10 ani. Deși considerată o prădătoare prin prisma capacității sale de înmulțire rapidă, această specie de moluscă are o influenţă benefică în filtrarea apei mării.
Carnea melcului de mare conține proteine ușor digerabile şi este bogată în aminoacizi necesari activităţii productive a creierului, ajutând la refacerea energiei. Rapanele mai conţin vitamine și minerale care susțin sistemul imunitar al organismului şi ajută la combaterea bolilor sau virusurilor: vitaminele A, PP, E, B, potasiu, fier, sodiu, magneziu, calciu, fosfor, iod etc.
Consumul de rapane ajută şi la îmbunătățirea metabolismului, la normalizarea funcției renale, asigură o funcționare stabilă a sistemului nervos, sprijină vederea, crește funcția de protecție a organismului, are efect pozitiv asupra formării sângelui, susține activitatea sistemului cardiovascular etc. Fiind săracă în lipide, carnea de melc poate fi recomandată în meniurile celor care suferă de boli ale ficatului, ateroscleroză, obezilor, bătrânilor, celor cu regim dietetic impus.
Rapanele pot fi proaspete, congelate, sub formă de semipreparate sau conserve şi se pot găti în multe feluri.
Rapane în sos de vin cu usturoi
Ingrediente: 200 g de rapane, 4-5 căței de usturoi, 1 lămâie, 50 ml de vin alb sec, 2 linguri de ulei de măsline, pătrunjel verde, sare, piper. Preparare: După ce au fost fierte în prealabil, se pun la marinat cu sare, piper și zeama de la o jumătate de lămâie; apoi se pun rapanele într-o tigaie cu puțin ulei de măsline, se amestecă și se adaugă usturoi mărunțit. După 4-5 minute se adaugă un sfert de pahar de vin alb sec și se mai lasă să fiarbă câteva minute până se evaporă alcoolul. Se presară pătrunjel verde tocat, se pune un capac și se mai lasă să se înăbușească puțin, apoi se pot servi.
Tocană de rapane şi midii
Ingrediente: 300 g de rapane prefierte, 300 g de carne de midii, 6 căței de usturoi, un ardei iute mic, 2-3 linguri de vin alb sec, 2 linguri de ulei de măsline, 2 linguri de zeamă de lămâie, 1 lingură zeamă de lime, piper, sare după gust, pătrunjel verde. Preparare: Se opăresc midiile, rapanele prefierte se taie mărunt, se pune peste ele un praf de sare, piper, câte o lingură de zeamă de lămâie și limetă și se amestecă; apoi se pun la rece pentru 20 de minute. Se încinge o tigaie cu pereți înalți, se pune ulei de măsline și apoi fructele de mare; se sotează 3-4 minute şi se adaugă vinul, usturoiul tăiat felii și ardeiul iute; se adaugă o lingură de suc de lămâie, piper, se acoperă cu un capac și se lasă la foc mediu pentru 5 minute; se adaugă apoi pătrunjelul şi se poate servi.