Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Răspundem cititorilor: Ceaiul verde, antidot al îmbătrânirii
Alexandra Ş., Bucureşti: "Bunica mea are 76 de ani. Aş vrea să ştiu ce preparate recomandă profesorul Milică pentru menţinerea unei forme bune de sănătate la vârstnici. Vă mulţumesc."
Prof. Constantin Milică: Proprietăţile terapeutice ale plantelor medicinale acţionează în următoarele direcţii: - încetinirea procesului de îmbătrânire (infuzii din frunze de frasin, păpădie, cătuşnică, creasta cocoşului, anghinare, buberic, flori de tei şi conuri de hamei); - întinerirea memoriei (infuzie din frunze de roiniţă, salvie şi fragi de pădure, decoct sau tinctură din rădăcini de cerenţel, tinctură din frunze de Gingko biloba, brânca-ursului şi de leurdă, macerat în vin din rădăcini de angelică); - păstrarea vitalităţii şi a energiei fizice şi intelectuale (decoct din rădăcini de lemn dulce, macerat în vin din vârfuri de urzică vie); - în cazul tremurului de membre şi cap, respectiv boala Parkinson, apărută după exces de alcool şi nicotină, nervozitate, oboseală mare, frig şi scleroză multiplă, se utilizează infuzie de sunătoare, lavandă, cimbru de cultură şi urzică vie sau tinctură de măselariţă. La braţele cu tremur se aplică băi calde cu infuzie dintr-un amestec de coada-şoricelului, frasin, mesteacăn, coada-calului şi coada-racului (2-3 băi pe zi) sau unguente din ricin, lavandă, tătăneasă şi sunătoare. - pentru oboseala picioarelor se face, seara, o baie caldă cu decoct din coajă de salcie (100 g la 4 litri apă ce se fierbe timp de o oră). - prelungirea stării de tinereţe se asigură din timp prin remedii cu rădăcini de ginseng, flori de rozmarin, păducel şi tei, anghinare, tătăneasă, măceşe, frunze de fragi de pădure, iar înainte de mesele principale se recomandă un amestec din fructe de anason, fenicul şi mărar (luate în părţi egale). În fiecare dimineaţă se recomandă câte o cană de ceai preparat din coada-calului, sunătoare, măceşe zdrobite şi frunze de fragi de pădure. La sfârşitul meselor principale se recomandă o cană cu suc din fructe de pădure (afine, cătină albă şi coacăze negre), îndulcit cu miere de albine şi diluat cu apă plată. În locul sucului de fructe se poate bea o cană de ceai verde ca antidot împotriva îmbătrânirii şi cu efecte în scăderea colesterolului, topirea grăsimilor şi neutralizarea acizilor graşi.