Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Răspundem cititorilor: Dacă suferiţi de astm, trataţi-vă cu decoct din seminţe de in
Valeria D., Câmpulung: "Ce tratamentele fitoterapeutice sunt bune contra astmului?"
Prof. Constantin Milică: Tratamentele naturiste se fac atât pentru crizele spontane, cât şi pentru vindecări de fond. Sunt eficiente plantele medicinale cu proprietăţi antiseptice, expectorante, antialergice, vasodilatatoare şi sedative la nivelul musculaturii bronhiilor. Aceste tratamente vor asigura creşterea rezistenţei organismului, suprimarea crizelor astmatice prin dilatarea bronhiilor, fluidificarea secreţiilor cu expectoraţie şi vasodilataţia coronariană, care scade presiunea sângelui şi creează un echilibru în organism. În funcţie de conţinutul în principii active şi de efectele exercitate, au mare eficienţă multe infuzii sau decocturi din specii de plante, luate separat, pentru a tatona toleranţa individuală. Pentru uz intern se prepară separat: - infuzii din flori (de muşeţel, soc, lumânărică, petale de trandafir sau de mac roşu, coada şoricelului, gălbenele, lavandă), frunze (de podbal, patlagină), muguri (de mesteacăn, plop negru şi alun), herba (de cimbrişor, busuioc, rozmarin, isop, ventrilică, schinduf, unguraş, talpa gâştei, sovârv, ciuboţica-cucului, trei-fraţi-pătaţi, scai-vânăt) şi fructe (de anason şi fenicul) din care se beau câte două-trei căni pe zi pentru acţiuni antiseptice, antitusive, antispastice, antibiotice, antiinflamatoare şi calmante; - decoct din rădăcini (de angelică, valeriană, iarbă mare) din 3-4 linguri care se fierb în 250 ml apă şi se beau câte 3-4 linguri pe zi; - decoct din fructe de fenicul (2 linguri fierte în 250 ml lapte) cu efecte antibronşitice, expectorante şi antiseptice; - decoct din usturoi (25 g fierte în 200 ml apă timp de 15 minute) din care se bea o cană pe zi; - decoct din seminţe de in (125 g fierte în 400 ml apă; se adaugă zeama de la trei lămâi, 400 g miere, se lasă la macerat 2-3 zile şi se consumă câte o linguriţă înainte de mese; - macerat în alcool 400 din nalbă mare, săpunariţă, cimbrişor, cimbru, podbal, talpa gâştei, unguraş şi usturoi (se consumă câte 20-50 de picături de 3 ori pe zi, între mese, timp de două luni pe trimestru; - tinctură din rădăcină de valeriană sau angelică (20 g în 100 ml alcool 400, macerat 8 zile, din care se iau 10-20 picături de două-trei ori pe zi); - vin de sunătoare, hamei şi hrean ras (30 g amestec macerat într-un litru vin alb timp de 10 zile) şi se beau trei linguri pe zi; - sirop din frunze de nuc şi bulbi de ceapă roşie. Reţeta autorului: frunze (de podbal, patlagină, salvie), flori (de coada-şoricelului, păducel), herba (de isop, cimbrişor, talpa gâştei) şi fructe (de fenicul şi in). Se prepară un decoct (o lingură la 250 ml apă, se fierbe două-trei minute, se infuzează acoperit 10 minute şi se beau două-trei ceaiuri pe zi într-o cură de durată).