Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Răspundem cititorilor: Inhalaţii cu amestecuri din plante, bune contra astmului
Petru D., Piteşti: „De câţiva ani sufăr de astm bronşic. Aş vrea să ştiu dacă profesorul Milică recomandă inhalaţiile şi ce alte remedii ar fi bune în această situaţie. Vă mulţumesc.“
Prof. Constantin Milică: Inhalaţiile sunt foarte bune pentru astmatici, iar eu recomand în mod special inhalaţia, înainte de culcare, cu infuzie de muşeţel (două linguri flori la 250 ml apă), cu amestec din flori de tei şi coada-şoricelului şi seminţe de mărar sau cu uleiuri eterice de isop, salvie, brad, pin, molid (5 picături turnate în 250 ml apă clocotită). De asemenea, mai sunt utile: - comprese cu oţet şi apă fierbinte, aplicate seara la culcare; - cataplasme calde pe piept cu făină de muştar sau de in şi pe spate cu terci din ridichi negre rase, plămânărică, patlagină, coada-calului, gălbenele, nalbă şi tătăneasă (aplicate seara înainte de culcare); - cataplasme cu frunze proaspete de varză, aplicate pe piept sau pe spate, în 3-4 straturi, care se lasă minimum 4 ore, seara sau noaptea; - băi calde de mâini (dimineaţa) şi de picioare (seara), câte 15-20 minute, timp de 8 zile consecutiv, folosind decoct de muştar (5 minute) sau extract de cimbru, rotungioară, pătrunjel, lavandă, usturoi şi petale de mac roşu. După băi se fac masaje pe piept cu ulei de ricin, ulei de terebentină sau unguente de gălbenele, tătăneasă şi răşină de conifere. Apiterapia recomandă multe reţete: - mielită din miere de albine, hrean ras şi zeamă de lămâie din care se ia câte o linguriţă de 2-3 ori pe zi, urmată la 15 minute de un ceai din fructe de fenicul; -mielită din muguri de conifere, rădăcini de tătăneasă şi iarbă mare (proaspătă şi dată pe răzătoare), macerată, în cantităţi egale, cu miere de albine şi consumată, câte o linguriţă de 3 ori pe zi, cu 10 minute înainte de mese; - miere de albine din flori de câmp, de munte sau de tei, folosită sub formă de inhalaţii timp de 10 minute seara la culcare, având efecte expectorante, antiinflamatoare, antimicrobiene şi calmante; - sirop expectorant din miere de albine din care se consumă câte 3-4 linguri pe zi la adulţi şi 3 linguriţe la copii; - sirop de propolis (300 g) din care se iau trei linguri pe zi, cu o oră înainte de mese; - lăptişor de matcă (50-100 mg pe zi), ţinut sub limbă, într-o cură de 20-30 de zile consecutiv; - aerosoli cu soluţie alcoolică de propolis 15%, diluată cu apă (1:1), repetate de două ori pe zi, câte 5 minute, urmate de 20-30 minute de odihnă, într-o cură de 15-30 şedinţe.