Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Riscuri grave pentru copiii născuţi prematur
Potrivit unui studiu citat de Agenţia Efe, bebeluşii născuţi prematur pot suferi de grave probleme de sănătate, cum ar fi autismul sau surzenia. În plus, aceşti copii ar putea dezvolta şi alte patologii, cum ar fi deficitul de atenţie, hiperactivitatea, dislexia sau problemele de vedere. Pentru acest studiu a fost analizat randamentul şcolar al unui număr de 400.000 de copii şi s-a demonstrat că 18.000 dintre aceştia, care s-au născut după o sarcină de 39 de săptămâni, aveau o probabilitate mai mare de a avea nevoie de ajutor suplimentar la studii, faţă de cei care au trecut de 40 de săptămâni de gestaţie completă în uter. Cercetătorii de la Universitatea din Glasgow sunt de părere că operaţiile de cezariană ar trebui efectuate cât mai puţin posibil şi doar în caz de necesitate medicală. Pe lângă pericolele pe care le poate reprezenta pentru bebeluş, cezariana poate fi periculoasă şi pentru mamă, deoarece există riscul formării de cheaguri de sânge, infecţii sau apariţiei unor probleme la viitoarele naşteri.