Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Sfaturi medicale pentru un somn liniștit
Un medic foarte popular în Marea Britanie, dr. Karan Raj, cunoscut pentru sfaturile medicale pe care le prezintă pe platforme online, într-o manieră simplă și atractivă, recomandă o metodă la îndemâna oricui pentru un somn liniștit. Insomnia și somnul agitat sunt probleme cu care se confruntă foarte mulți oameni, de aceea medicul oferă sfaturi care, susţine el, vor elimina problemele legate de somn, iar pentru aceasta trebuie respectată regula 10-3-2-1, după cum o numește.
La bază, sunt recomandări pe care, în general, le cunoaștem cu toţii, lucruri pe care ar trebui să le evităm pentru a ne bucura de un somn liniștit, dar pe care dr. Karan Raj le prezintă prin asociere cu un anumit număr de ore care ar trebui să treacă înainte de a merge la culcare. Respectând aceste reguli, corpul va fi suficient de relaxat pentru a adormi repede și cât mai profund.
„Iată ce trebuie să faceți pentru un somn bun, aplicând regula 10-3-2-1. Cu 10 ore înainte de culcare nu beți cafea și nu consumați nici un alt produs care conține cafeină. Atât durează ca organismul nostru să proceseze cofeina și să dispară efectele ei stimulatoare”, explică dr. Karan Raj, citat de cotidianul The Mirror. „Cu 3 ore înainte de somn, renunțați pe cât posibil la mesele copioase, pentru a evita apariția arsurilor digestive și somnul agitat. De asemenea, trebuie evitat consumul de alcool, deoarece acesta afectează stadiul cel mai odihnitor al somnului, cunoscut ca stadiul REM. Cu 2 ore înainte, ar trebui să renunțăm la activități solicitante, pentru a asigura creierului starea de relaxare necesară pentru somn. Cu 1 oră înainte de somn, dr. Karan Raj ne recomandă să nu folosim dispozitive electronice și nici să nu ne uităm la televizor, deoarece lumina albastră emisă de ecranele acestor dispozitive împiedică organismul să producă melatonina, hormonul care ajută la reglarea ciclurilor veghe/somn”. Dacă respectăm aceste sfaturi întocmai, medicul Karan Raj ne asigură că insomnia sau orice alte probleme de somn vor deveni istorie. (I. M.)