Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Ștevia are proprietăți antibacteriene, antiglicemice și antihipertensive
Ștevia este o plantă des întâlnită în România și, deși este bogată în vitaminele A, E, B, C și K, în săruri minerale - potasiu, fosfor, magneziu, calciu, fier, zinc - dar și în proteine și fibre, nu este atât de cunoscută astăzi așa cum era pe vremea bunicilor. Aceștia din urmă îi știau proprietățile benefice pentru organism, de aceea o consumau foarte mult primăvara. Nutriționiștii aduc ștevia în prim plan în acest sezon tocmai pentru că este folositoare organismului. Planta ne ajută să eliminăm lichidul de prisos din corp, ne scapă de oboseala minții și a trupului și detoxifică organismul. De asemenea, îmbunătățește nivelul de energie, întărește sistemul imunitar și stimulează activitatea mentală.
Numeroase studii arată că ștevia este indicată în prevenirea și tratarea a numeroase afecțiuni și pentru că are proprietați antibacteriene, antiseptice, antimicrobiene, antioxidante, antiglicemice și antihipertensive. Pot fi tratate cu ștevie afecțiuni precum hipertensiune arterială, diabet, oboseală, indigestie, deranjamente stomacale, arsuri, slăbire, gripă, răceală, gingivită, carii dentare, osteoporoză, candida, infecții, dermatită. Poate fi folosită și în tratamente cosmetice, pentru reducerea ridurilor sau pentru a scăpa de mătreță. Ștevia poate fi consumată ca atare, în diverse salate, sau preparată ca mâncare solidă sau ciorbe. Iată o rețetă simplă de mâncare de ștevie.
Rețetă:
Ingrediente: 1 kg ștevie, 1-2 cepe, 2-3 căței de usturoi, 2 linguri pastă de roșii, boia de ardei dulce, sare, ulei.
Ștevia se spală bine și se opărește puțin, apoi se toacă mărunt. Se pune ceapa la călit în puțin ulei, se înăbușă cu apă, după care se adaugă ștevia. Se lasă la fiert maximum 15 minute. Apoi se adaugă usturoiul, pasta de roșii și boiaua de ardei dulce și se mai lasă la fiert aproximativ 10 minute. Poftă bună!



.jpg)