Îmbătrânirea este un proces biologic natural, marcat de încetinirea metabolismului bazal. Odată cu înaintarea în vârstă, masa musculară scade, fiind înlocuită de țesut adipos. În acest context, excesul
Supravegherea infecţiilor nosocomiale
Şaptezeci de spitale vor fi evaluate în cadrul acţiunilor din Planul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale, potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Victor Strâmbu. „Planul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale şi monitorizare a utilizării antibioticelor şi a antibiotico-rezistenţei va începe imediat şi presupune într-o primă etapă evaluarea spitalelor”, a mai spus Strâmbu, citat de Mediafax. Infecţiile nosocomiale sunt privite drept o problemă importantă de siguranţă a pacienţilor în legătură cu acordarea asistenţei medicale, iar gravitatea lor derivă din implicarea frecventă a unor germeni rezistenţi la antibiotice şi din evoluţii grave ce apar de multe ori la pacienţii cu deficienţe ale apărării antiinfecţioase. În România, 2,7% din totalul pacienţilor internaţi contractează astfel de infecţii, ceea ce prin extrapolare ar reprezenta circa 100.000 de cazuri înregistrate anual, a anunţat Ministerul Sănătăţii.



.jpg)