Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Test care depistează diabetul cu 10 ani înainte de declanşarea bolii
Cercetătorii britanici au pus la punct un test prin care se poate depista diabetul de tip 2 (cel mai curent, legat adesea de obezitate) cu zece ani înainte de manifestarea bolii. Testul constă în analizarea unei molecule, numită microARN, şi, în funcţie de nivelul mai mult sau mai puţin ridicat al acesteia, se poate preveni un eventual risc de accident cardiovascular. Potrivit dr. Manuel Mayr, de la Universitatea King din Londra, "este foarte important pentru medici să-i poată diagnostica din timp pe pacienţii care suferă de diabet, deoarece ei riscă să dezvolte maladii cardiovasculare. Sperăm că aceşti noi markeri sanguini ne vor oferi mai multe indicii pentru definirea bolii decât actualele teste clinice". Testul costă doar 2 lire (2,30 euro). El îi va ajuta pe medici să administreze tratamentul corespunzător. Este o economie de timp şi de bani, iar pacientul este sigur că va primi medicaţia cea bună. Peste 2 milioane de britanici suferă de diabet. În fiecare an, sistemul public de sănătate din Regatul Unit (National Health Service) alocă aproximativ 9 miliarde de lire (10,6 miliarde de euro) numai pentru tratarea diabetului. Iar în celelalte state ale UE situaţia este asemănătoare.