Persoanele care petrec în timpul zilei mai mult de zece ore și jumătate stând pe scaun sau întinse pe canapea au un risc crescut de insuficiență cardiacă, infarct sau accident vascular cerebral chiar dacă în re
Tot mai mulți elevi au carii dentare
În şcolile şi liceele din judeţul Hunedoara, doar zece medici dentişti îşi mai desfăşoară activitatea, iar dintre cei 9.900 de elevi care au apelat la serviciile acestora, pe parcursul anului trecut, 75% sufereau de carii dentare. Datele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara au mai arătat că numărul consultaţiilor în cabinetele stomatologice şcolare a scăzut în anul 2018 cu aproape 18%, comparativ cu anul 2017, iar numărul elevilor depistaţi ca suferinzi de carii dentare a crescut cu 5%. Cabinete stomatologice şcolare cu medic dentist mai funcţionează doar în oraşele Hunedoara (4 cabinete), Deva (3), Lupeni, Orăştie, Petrila (câte unul). În acelaşi timp, Colegiul Medicilor dentişti susţine că aproximativ 95% din populaţia judeţului Hunedoara prezintă cel puţin o afecţiune din cadrul patologiei orale. Miercuri, 20 martie, a fost marcată Ziua Mondială a Sănătăţii Orale.