Deși este aproape exclusiv asociată cu tremorul și rigiditatea motorie caracteristice, boala Parkinson poate afecta deopotrivă calitatea somnului, vorbirea, starea emoțională și, uneori, chiar și simțul
Vor fi înființate trei centre de urmărire posttransplant pulmonar
În perioada următoare, Ministerul Sănătății va implementa un program care să includă crearea a trei centre de urmărire posttransplant pulmonar, în Bucureşti, Cluj și Timişoara, dar și pregătirea personalului care să deservească aceste centre.
Proiectul MS va fi pus pe picioare în parteneriat cu Clinica AKH din Viena, unde se va face și trainingul medicilor care vor urmări pacienții transplantați. „Ne dorim să facem transplant pulmonar în România, asta înseamnă muncă de ani. Pentru un transplant pulmonar este necesară o echipă de 26 de medici, o infrastructură numeroasă, blocuri operatorii, terapie intensivă“, a declarat Victor Strâmbu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, cu prilejul celei de-a VII-a ediţii a Forumului Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi.


