Ierni grele în istoria recentă a României

Trăim o iarnă normală, dar ni se pare greu și, poate, chiar este. Însă au fost ierni și mai grele. De frumusețea iernii te poți bucura doar dacă o accepți așa cum este, cu tot disconfortul pe care ți‑l creează, cu fulgii viscoliți intrând în ochi și pe sub guler, cu mașinile blocate în parcare, inclusiv cu răcelile. Iată câteva ierni românești memorabile.

Iarna îi salvează pe unii și îi îngroapă pe alții în războaie devenite, în cărțile de istorie, legendare. Despre iarna rusească, cea care nu o dată i‑a salvat pe ruși de cucerire, este de notorietate. În frumusețea ei criminală s‑au oprit soldații lui Napoleon iar, ceva mai târziu, cei ai lui Hitler. Privită din partea cealaltă, de la Moscova, iarna grea a fost cea mai mare binecuvântare.

Istoria recentă consemnează o iarnă teribilă pe teritoriul nostru în anul 1929. Regatul a înghețat exact când nu se mai aștepta nimeni, când iarna părea pe final. Mijlocul lunii februarie, însă, a adus temperaturi extrem de scăzute, până la minus 30 de grade. La București se înregistrau temperaturi de minus 24 de grade.

O altă iarnă grea a fost cea de care am amintit, în timpul Celui de‑al Doilea Război Mondial. Atunci, în 1942, și românii, nu doar rușii, au fost puși la grea încercare de urgia albă, care se adăuga vicisitudinilor produse de conflagrație. Atunci s‑au înregistrat recorduri de temperaturi negative în țara noastră, când mercurul termometrelor a coborât până la minus 38,5 grade, în zona Brașovului.

Poate cea mai celebră iarnă din istoria recentă este cea din anul 1954, supranumită iarna „marelui viscol”. Vântul a atins atunci viteze de până la 126 de kilometri pe oră, iar tramvaiele mergeau prin „tuneluri” făcute cu lopata. Era perioada în care televiziunea se afla la început, deci prima iarnă grea televizată.

În 1954 s‑au înregistrat și alte recorduri – cel mai gros strat de zăpadă din istoria înregistrărilor ANM – la Călărași, 173 de cm. Însă troienele rezultate după ce oamenii au muncit la deszăpezire au atins și cinci metri.

Atunci, armata a fost mobilizată să „lupte” cu zăpada. A fost transportată zăpada cu căruțele până la Dâmbovița, fiindcă prea multă și nu mai existau spații goale unde să fie depozitată. Deszăpezirea s‑a făcut cu reguli precise, în stil militar. Unele dintre directive suna așa: „În primă urgenţă se curăţă partea carosabilă a străzii, iar pe cele cu tramvaie se va degaja întâi pe partea cu cele două linii de transport şi câte un metru în plus, pe stânga şi pe dreapta” și „este interzis a se arunca zăpada în gurile de canal, precum şi a scoate zăpada din curţi în stradă şi nu se va depozita pe partea carosabilă!”.

După ce stratul gros de zăpadă a mai fost subțiat și zăpada s‑a mai tasat, armata a scos tancurile la acțiune și chiar și așa după topirea zăpezii au fost găsite mașini strivite de tancuri.

Autoritățile comuniste, cu capacitatea lor de a ordona oamenilor, au făcut totul pentru ca viața să reintre în normal cât mai repede. Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române a transmis în dimineaţa zilei de 4 februarie, prin radio, un comunicat, reluat a doua zi de ziarul „Scînteia”, prin care „toţi cetăţenii capabili de muncă" erau informaţi că sunt „datori să participe la lucrările de deszăpezire şi de aprovizionare cu alimente a populaţiei". Prin intermediul ziarului menționat, care era organul de presă al Partidului Comunist, cetăţenilor li se amintea, zilnic, să‑şi îndeplinească „datoria patriotică de a răspunde cu însufleţire chemării sfaturilor populare, contribuind la asigurarea normalizării circulaţiei şi aplicând cu stricteţe măsurile adoptate în ceea ce priveşte economia de apă şi curent electric”.

O altă iarnă de pomină a fost în anul 1969, când zăpada căzută în Muntenia, Oltenia și sudul Moldovei a dus la o situație dificilă atât în privința desfășurării normale a circulației rutiere și pe calea ferată, cât și a aprovizionării populației și a activității economice în general. „Organele de specialitate ale Ministerului Căilor Ferate, Ministerului Transporturilor Auto, Navale și Aeriene, Consiliul popular al Municipiului București și consiliilor populare a numeroase județe au luat măsuri pentru desfășurarea unor largi acțiuni de deszăpezire, pentru asigurarea desfășurării normale a activității în aceste condiții climatice deosebite”, spuneau atunci comunicatele autorităților. Ziarul România Libera, din data de 19 ianuarie 1969, vorbea despre dificultățile situației care se prelungea deja de două săptămâni: „Au trecut mai bine de două săptămîni de la ninsoarea abundentă care a învăluit în omăt pașii noului an și iată că Bucureștiul mai păstrează din belșug urmele iernii. Chiar în centrul Capitalei, pe unele din marile artere de circulație, mormanele de zăpadă stau și acum neridicate, iar foarte multe trotuare au devenit veritabile patinoare sau bălți improvizate. Ca să nu mai vorbim de țurțurii de gheață suspendați pe acoperișuri și balcoane. Între timp, burnița a început să dizolve pe ici pe colo troienele, oferindu‑ne un peisaj acvatic de‑a lungul rigolelor cu canalele înfundate...”.

„Generalul iarnă”, expresie mult întâlnită în mass‑media, a revenit în forță în anul 1986, când pe 2 februarie, ziarul Scînteia scria că „zeci de mii de cetățeni pensionari, elevi, gospodine au avut ieri o zi încărcată, de muncă îndîrjită". „(...) Important este ca, în paralel cu acțiunile de deszăpezire ale edililor și întreprinderilor, cetățenii să asigure degajarea trotuarelor, pentru ca pietonii să meargă în voie pe ele, lăsînd libere circulației auto arterele principale...”.

Și mai aproape de zilele noastre, în ianuarie 1995, a fost un viscol foarte puternic, care s‑a extins în cea mai mare parte a țării, afectând mai ales Muntenia, sudul și centrul Olteniei, Dobrogea și sudul Moldovei.Vântul a avut viteze medii de 50‑60 km/h, temperaturile minime s‑au situat între 12 și 2 grade. S‑au format suluri de zăpada care în unele locuri au depășit 80 cm.