Gândirea, vorbirea și purtarea

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre desăvârșire, către monahul Olimpiu, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 475

„Ce călăuză vom avea noi pentru a ajunge la ținta convorbirii noastre, pe care ne-am pus-o chiar de la început, căutând să aflăm cum cineva ar putea izbuti să fie desă­vârșit în viață? Cred că, dacă cineva s-ar gândi continuu la aceea că este părtaș al preacinstitului nume al Domnului și se va purta ca atare, după dogmele Sfinților Apostoli, atunci acesta va trebui să arate asupra sa și puterea celorlalte nume prin care se lămu­rește numele Hristos, făcându-se în viața sa părtaș al fiecăruia dintre aceste nume. Cu alte cuvinte, eu spun că trei sunt podoabele care trebuie să înfrumusețeze viața creștinului: fapta, cuvântul și gândul. Începutul oricărui cuvânt este gândul. Cuvântul vine în al doilea rând, după gândire, căci el descoperă prin grai gândirea deja întipărită în suflet. În rândul al treilea, după gând și după cuvânt vine fapta, care aduce la îndeplinire ceea ce a fost gândit de cineva. Ținând seama de cele de mai sus, suntem datori ca în viața noastră să luăm aminte cu multă grijă atât cu cuvântul, cât și cu fapta și gândul, la acele sfinte nume tâlcuitoare ale numelui Hristos, ca nu cumva sau cuvântul, sau gândul, sau lucrul să ne ducă în afară de puterea acelor nume înalte. Fiindcă Sfântul Apostol Pavel ne spune că tot ce nu este din credință este păcat, este absolută nevoie ca acela care înțelege aceasta să mărturisească cum că tot cuvântul, sau lucrul, sau gândul care nu duce la Hristos duce în genere la ceea ce este potrivnic lui Hristos. Ceea ce este în afară de lumină și de viață nu este cu putință să nu fie în întuneric sau în moarte.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)