Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a binecuvântat lucrările realizate la biserica Parohiei Românași, din Protopopiatul Zalău, și a săvârșit Sfânta Liturghie în mijlocul comunității parohiale, duminică, 12 iulie.
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a binecuvântat lucrările realizate la biserica Parohiei Românași, din Protopopiatul Zalău, și a săvârșit Sfânta Liturghie în mijlocul comunității parohiale, duminică, 12 iulie.
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, duminică, 5 iulie. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că omul se eliberează de lucrarea răului nu prin propriile puteri, ci rămânând aproape de Hristos și folosindu-se de mijloacele pe care Biserica i le pune la îndemână. Spovedania, Sfânta Împărtășanie și citirea Scripturii sunt mijloacele prin care Hristos locuiește în om și îl așază în biruința Sa asupra răului.
În ziua de cinstire a Soborului celor 12 Sfinți Apostoli, marți, 30 iunie, la hramul Mănăstirii Bârsana, judeţul Maramureş, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de nouă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Cei nouă ierarhi au sfințit cu acest prilej paraclisul de la demisolul bisericii mari a mănăstirii, în urma lucrărilor de restaurare.
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit duminică, 28 iunie, slujba de binecuvântare a lucrărilor realizate la biserica de lemn din Parohia Sighetu Silvaniei, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, monument istoric restaurat cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Primăriei comunei Chieșd.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în data de 29 iunie, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Filotimia, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț. Evenimentul solemn a avut loc la Mănăstirea Râmeț din jud. Alba, de sărbătoarea hramului noii biserici a așezământului monahal, în contextul Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame). Sfânta Cuvioasă Filotimia va fi cinstită în data de 6 iulie a fiecărui an, alături de Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț.
Comunitatea euharistică din Cormeniș s‑a bucurat sâmbătă, 27 iunie, de prezența și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, care a slujit cu prilejul binecuvântării noii
De sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 24 iunie, Mănăstirea Bobota și‑a sărbătorit hramul de vară, în prezența unui număr mare de credincioși veniți din mai multe localități ale
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit slujba Vecerniei în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, duminică seară, 14 iunie, cu prilejul premierii elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare de Religie. La slujbă au participat elevii premiați, profesorii îndrumători, părinți, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Sălaj și credincioși din oraş. La finalul Vecerniei, Preasfințitul Părinte Benedict a săvârșit slujba de hirotesie întru duhovnic pentru șase preoți din Episcopia Sălajului.
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinților Români, 14 iunie, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Inău, Protopopiatul Jibou, judeţul Sălaj.
În Episcopia Sălajului s‑a desfășurat ședința de constituire a noii Adunări Eparhiale pentru mandatul 2026-2030, organismul deliberativ al eparhiei pentru problemele administrative, culturale,
În Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților, 7 iunie, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a liturghisit în Biserica „Naşterea Domnului” din Parohia Moigrad, Protopopiatul Zalău, şi a rostit un cuvânt de învățătură despre sfințenie ca o chemare adresată tuturor creștinilor, arătând că aceasta se trăiește printr-o viață coerentă între credința lăuntrică și mărturisirea din afară, precum și prin așezarea lui Dumnezeu pe primul loc în toate. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic de fete al Asociației Tinerilor Ortodocși Sălăjeni.
Elevii clasei a XII-a de la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău au încheiat, în mod festiv, ciclul de învățământ liceal, în 2 iunie. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, de Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului. Au participat preoți profesori și cadre didactice, alături de elevii absolvenți și părinții acestora.
Catedrala Arhiepiscopală din Arad, cu hramurile „Sfânta Treime” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, a îmbrăcat haine de sărbătoare luni, 1 iunie 2026. Praznicul Sfintei Treimi a fost cinstit prin Sfânta
În Duminica a 7-a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, 24 mai, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a liturghisit în Parohia Valdemoro, Protopopiatul Madrid, Spania, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea”.
Episcopia Sălajului a organizat cea de-a doua ediție a Festivalului „Zâmbet de copil”, desfășurată în balonul acoperit de la Clubul Divino din Zalău. Evenimentul a reunit aproximativ 1.500 de copii din municipiu și din localitățile învecinate, susținuți de o echipă de 100 de voluntari.
În Duminica a 6-a după Paști (a Vindecării orbului din naștere), Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia Vârșolț, Protopopiatul Șimleu Silvaniei.
În ziua pomenirii aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari, 9 mai, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a pus piatra de temelie pentru Centrul misionar de tineret „Sfântul Nicolae” din localitatea Horoatu Crasnei, primul centru de tineret al Episcopiei Sălajului.
În Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc luni, 11 mai, deschiderea celei de-a 5-a ediții a Simpozionului național studențesc „Valorile spirituale - temelie a valorilor umane”, desfășurat timp de două zile, având anul acesta tema „Relațiile interumane. Provocări contemporane și abordări interdisciplinare”.
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a sfințit miercuri, 6 mai, noua casă de tip familial din localitatea Var, structură aflată în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și
Simpozionul Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA), ediția a XXV-a, a avut loc în perioada 3-5 mai. Lucrările manifestării au fost deschise luni, 4 mai, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, prin slujba de Te Deum, moment urmat de salutul oficialităților și de sesiunea plenară de comunicări științifice.
Mănăstirea Hurezi, ctitorie emblematică a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, a găzduit în aceste zile evenimente solemne dedicate proclamării locale a canonizării Sfintei Cuvioase Matrona. Cu acest prilej, un impresionant sobor de arhierei, preoți și diaconi a săvârșit astăzi, 5 mai, Sfânta Liturghie la acest așezământ monahal, în prezența a numeroși credincioși. La finalul slujbei a fost citit Tomosul sinodal de proclamare locală a canonizării, a fost prezentată icoana ei și s-a intonat troparul acesteia.


