Săptămâna trecută s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului „Campionii Bucuriei” în județul Argeș. Parohii din Cercul pastoral nr. 4 al Protoieriei Pitești, „Sfântul Ioan Botezătorul”,
Săptămâna trecută s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului „Campionii Bucuriei” în județul Argeș. Parohii din Cercul pastoral nr. 4 al Protoieriei Pitești, „Sfântul Ioan Botezătorul”,
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, activităţile de sprijinire a semenilor cu posibilităţi materiale reduse şi a celor instituţionalizaţi în diverse centre sociale continuă prin implicarea preoţilor jertfelnici
În Săptămâna Mare, miercuri, 28 aprilie 2021, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, împreună 120 de persoane de la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR), au donat sânge.
În biserica din incinta Așezământului de copii „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, a avut loc marți, 27 aprilie, prima ediție a concertului caritabil de cântări religioase din Postul Mare „DAR spre
La iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, preoţii din Eparhia Dunării de Jos au oferite coşuri cu produse tradiţionale de Paști cadrelor medicale aflate în zilele de sărbătoare în
Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din municipiul Brăila a desfăşurat marți, 27 aprilie, o activitate social-filantropică pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, precum și pentru 30 de
Luni și marți din săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la Parohia Tâncăbești s-a desfăşurat programul social-filantropic „Dar din dar se face rai”. Anul acesta, peste
Luni, 26 aprilie 2021, reprezentanți ai Protopopiatului Slobozia au făcut diverse cumpărături pentru 39 de copii. „Bucuroși, cu sufletul plin de recunoștință și îmbrăcați în haine noi, micii creștini
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul social-filantropic și de misiune, a desfășurat o acțiune filantropică în câteva cătune izolate din comuna Uda, din cadrul Protoieriei Pitești, informează
Miercuri, 28 aprilie 2021, un sobor de preoți a săvârşit slujba de binecuvântare a unei case noi ridicate pentru o familie cu posibilităţi materiale reduse din Parohia Mărtăceşti, judeţul Brăila. Întrucât
Joi, 22 aprilie, cea de-a treia casă socială din comuna nemțeană Săvinești a fost inaugurată. Locuința de tip familial a fost construită pe terenul donat de Parohia „Sfinții Voievozi” și va găzdui 10
Parohia Iancu Vechi-Mătăsari din Protopopiatul Sector 2 Capitală a oferit miercuri, 28 aprilie 2021, pachete cu alimente neperisabile familiilor nevoiașe cu mulți copii și persoanelor vârstnice din comunitate,
Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române și Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor au organizat marți, 27 aprilie 2021, o acțiune caritabilă în localitatea Valea
În apropierea praznicului Învierii Domnului, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se desfăşoară mai multe programe social-filantropice pentru ajutorarea persoanelor defavorizate şi a celor aflate în diferite
Episcopia Tulcii continuă seria acțiunilor filantropice derulate în perioada Postului Mare, în programul social-filantropic „Lumina lui Hristos luminează tuturor”. 20 de copii cu vârsta între 10 și 16 ani
Sărbătorile pascale reprezintă un prilej al manifestării omeniei şi o căutare a Împărăției lui Dumnezeu. În această perioadă, angajații Ministerului Afacerilor Interne din aparatul central și-au exprimat
Parohia Iancu Vechi-Mătăsari din sectorul 2 al Capitalei desfășoară în preajma sărbătorilor pascale ample acțiuni caritabile. Peste 150 de familii defavorizate, beneficiare ale programului social-filantropic
Cele 22 de bătrâne de la aşezământul social al Mănăstirii Christiana din Capitală au primit luni, 26 aprilie, daruri din partea parohiei bucureștene Teiul Doamnei Ghika. Acţiunea face parte din programul
În cadrul Protoieriei Sector 6 Capitală au avut loc miercuri, 28 aprilie 2021, două acţiuni social‑filantropice. 80 de beneficiari ai cantinei sociale „Sfântul Mucenic Barnabas” au primit, din partea
Marile sărbători ale creştinităţii reprezintă momente de bucurie pentru toţi cei care le celebrează cu credinţă. În astfel de momente, oamenii devin mai deschişi spre a dărui şi mai dornici pentru a
Copiii asistaţi în cadrul Centrului de zi „Sfânta Muceniţă Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care funcţionează în cadrul Parohiei Scaune din Protopopiatul Sector 3 Capitală, au fost beneficiarii unei