Sâmbătă, 15 august 2026, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Moreni, Protopopiatul Vaslui, cu prilejul hramului așezământului monahal. Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar, părintele exarh Zaharia Curteanu și părintele Meletie Mercaș, duhovnicul mănăstirii. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși.


