Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Întâlnire a tinerilor din Episcopia Hușilor la Mănăstirea Moreni
Tinerii din 12 parohii ale Protopopiatului Vaslui care s-au implicat în proiectul „Luna pastorației copiilor și tinerilor” s-au întâlnit sâmbătă, 29 mai, la mănăstirea vasluiană Moreni, transmite Biroul de presă al Episcopiei Hușilor. Ei au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și s-au împărtășit cu sfintele taine.
Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată de chiriarhul Episcopiei Hușilor, Preasfințitul Părinte Ignatie, la Altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de preoții parohi implicați în proiect.
În omilia rostită după citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul Hușilor a vorbit despre libertatea interioară ce decurge din cunoașterea și asumarea adevărului:
„Tânjim după libertatea spirituală, interioară. Hristos ne spune că acela care se lasă ademenit și stăpânit de păcat nu mai este un om liber, ci devine sclav al acelui viciu care îi modelează viața. Păcatul înseamnă minciună, faptul că nu ne aflăm în adevăr.
Ori de câte ori ne lăsăm vrăjiți de plăcerile păcatului, decidem să nu mai fim oameni liberi.
De pildă, omul care este mincinos nu poate fi un om liber. Este permanent preocupat de grija de a nu fi descoperit că a mințit. Intră în vârtejul țesăturii minciunii și trebuie să aibă mare grijă să nu fie depistat. Devine robul minciunilor pe care le spune.
O minciună atrage după sine, în mod obligatoriu, o altă minciună care trebuie să o acopere pe cea dinainte. Viața omului devine astfel un chin. Se zbate între mândria de a nu fi descoperit ca mincinos și lașitatea de a nu avea curajul să spună adevărul. [...]
Cuvântul lui Hristos este fundamental pentru noi. Doar oamenii care au curajul să spună adevărul, cu eleganță și bun-simț, devin oameni liberi.
Adevărul poate fi spus în multe feluri. Cel care are grija de a rosti adevărul fără să-l rănească pe semenul său este cu adevărat un om liber de patima mândriei și a mâniei”.
După Sfânta Liturghie, au fost premiați și câștigătorii fazei eparhiale a concursului național catehetic „Biserica - familia românilor de pretutindeni”, inițiat de Patriarhia Română.
Premiul I a fost câștigat de grupul „Cantemirii”, al Parohiei Hurdugi, Protopopiatul Huși, pr. Iulian-Dumitru Ștefan; premiul II a mers la Parohia Gherghești, Protopopiatul Bârlad, pr. Ciprian Apopei; iar premiul III, la Parohia Buhăești, Protopopiatul Vaslui, pr. Daniel Alexa.
În continuare, a avut loc gala proiectului „Luna pastorației copiilor și tinerilor”.
A fost vizionat filmul care a surprins activitățile desfășurate de tineri în parohiile din care provin.
„Proiectul «Luna pastorației copiilor și tinerilor», aflat la prima ediție în Episcopia Hușilor, s-a derulat între 15 aprilie și 15 mai 2021, prin Sectorul activități cu tineretul al Episcopiei Hușilor, și a vizat revigorarea activităților pastorale pentru tineret.
Au participat 36 de parohii, câte 12 din fiecare protopopiat. La nivelul fiecărei parohii implicate, tinerii au avut parte de mai multe întâlniri tematice, cateheze, activități filantropice, jocuri, activități de ecologizare, târguri caritabile, scurte pelerinaje sau drumeții”, a menționat consilierul eparhial responsabil de activitățile cu tinerii din eparhie, Marian Dumitru Rugină.