Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Fiecare femeie creştină este o resursă de iubire, de înţelegere şi mai ales de iertare!”
În Duminica Femeilor Mironosiţe (3 mai 2020), Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Moreni, Protopopiatul Vaslui, ne-a transmis părintele Cosmin Gubernat, consilier cultural şi comunicaţii media al Episcopiei Huşilor.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre dragostea pe care femeile mironosiţe au manifestat-o faţă de Domnul Hristos, caracteristică esenţială a femeilor creştine: „În general, atunci când reflectăm asupra atitudinii acestor femei, scoatem în evidenţă curajul lor deosebit, în contrast cu frica, cu lipsa de tărie a Apostolilor care, din păcate, L-au părăsit pe Hristos tocmai atunci când avea cea mai mare nevoie ca ei să fie în preajma Lui. [...] Cred că ar trebui să ne uităm şi la o altă virtute a femeilor mironosiţe, care a generat curajul şi consecvenţa faţă de Hristos, nepărăsindu-L nici în Vinerea Mare, nici după trei zile, când El a înviat. Ele sunt singurele care «şi-au luat inima în dinţi» şi au mers la mormânt. Întreaga lor atitudine este un indiciu al dragostei extraordinare pe care o nutreau faţă de Hristos. Un om care iubeşte rămâne consecvent în starea sufletului său, în atitudinea şi în modul său de a simţi şi de a gândi faţă de persoana iubită. Un om care are dragoste nu se schimbă în funcţie de conjuncturile în care poate fi aruncat cel pe care îl îndrăgeşte”.
Preasfinţia Sa le-a prezentat pe femeile creştine ca fiind o resursă de iubire, înţelegere şi iertare:
„Atitudinea esenţială a femeilor mironosiţe poate fi sintetizată în cuvintele: ele s-au dovedit a fi o resursă permanentă de dragoste, de înţelegere şi de iertare, aşa cum este orice mamă sau orice persoană care întruchipează ceea ce este mai minunat pentru sufletul nostru.
Fără a idealiza, cred că fiecare femeie creştină este o resursă de iubire, de înţelegere şi mai ales de iertare. Nu am spus că femeia creştină este, în mod absolut, cea care întruchipează întotdeauna şi în fiecare clipă înţelegerea, iertarea şi dragostea. Este resursă.
Şi ele sunt supuse slăbiciunilor şi nedesăvârşirilor umane, însă, întotdeauna, în sufletul femeilor creştine se găseşte o resursă de dragoste şi de foarte multă înţelegere. Aceasta este constituţia ei. Acesta este darul pe care Dumnezeu l-a aşezat în fiecare femeie”.