Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Evrei 10, 32-38
Fraților, aduceți-vă, dar, aminte mai întâi de zilele în care, după ce ați fost luminați, ați răbdat luptă grea de suferințe, uneori fiind defăimați cu ocările și cu necazurile îndurate, alteori suferind împreună cu cei ce treceau prin unele ca acestea, fiindcă ați avut milă de cei închiși, iar răpirea averilor voastre ați primit-o cu bucurie, bine știind că voi aveți o mai bună și statornică avere. Nu lepădați, dar, încrederea voastră, care are mare răsplată. Voi aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați făcut voia lui Dumnezeu, să dobândiți făgăduința. Pentru că mai este puțin timp, prea puțin, și Cel ce are să vină va veni și nu va întârzia; iar dreptul din credință va fi viu.



.jpg)


