.jpg)
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Evrei 3, 12-16
Fraților, luați seama, să nu fie cumva în vreunul din voi o inimă vicleană a necredinței, ca să vă depărteze de la Dumnezeul Cel viu. Ci îndemnați-vă unii pe alții, în fiecare zi, până ce putem să zicem: Astăzi!, ca nimeni dintre voi să nu se învârtoșeze cu înșelăciunea păcatului; fiindcă ne-am făcut părtași ai lui Hristos, numai dacă vom păstra temeinic, până la sfârșit, începutul stării noastre întru El, de vreme ce se zice: Dacă veți auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoșați inimile voastre, ca la răzvrătire. Cine sunt cei care, auzind, s-au răzvrătit? Oare nu toți care au ieșit din Egipt, prin Moise?
