Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Evrei 6, 9-12
Fraților, despre voi, deși vorbim astfel, suntem încredințați de lucruri mai bune și aducătoare de mântuire. Căci Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrul vostru și dragostea pe care ați arătat-o pentru numele Lui, voi, care ați slujit și slujiți sfinților. Dorim dar, ca fiecare dintre voi să arate aceeași râvnă spre adeverirea nădejdii, până la sfârșit, ca să nu fiți leneși, ci următori ai celor ce, prin credință și îndelungă-răbdare, moștenesc făgăduințele.



.jpg)


