.jpg)
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Fapte 15, 35-41
În zilele acelea, Pavel și Barnaba erau în Antiohia, învățând și binevestind, împreună cu mulți alții, cuvântul Domnului. Și, după câteva zile, Pavel a zis către Barnaba: Întorcându-ne, să cercetăm cum se află frații noștri în toate cetățile în care am vestit cuvântul Domnului. Barnaba voia să ia împreună cu ei și pe Ioan, cel numit Marcu; dar Pavel cerea să nu-l ia pe acesta cu ei, fiindcă se despărțise de ei din Pamfilia și nu venise alături de ei la lucrul la care fuseseră trimiși. Deci, s-a iscat neînțelegere între ei, încât s-au despărțit unul de altul, și Barnaba, luând pe Marcu, a plecat cu corabia în Cipru; iar Pavel, alegând pe Sila, a plecat, fiind încredințat de către frați harului Domnului. Și străbătea Siria și Cilicia, întărind Bisericile.
