.jpg)
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Fapte 2, 14-21
În zilele acelea, stând Petru cu cei unsprezece, și-a ridicat glasul și le-a vorbit: Bărbați iudei și toți care locuiți în Ierusalim, aceasta să vă fie cunoscută și luați aminte la cuvintele mele; că aceștia nu sunt beți, cum vi se pare vouă, căci este al treilea ceas din zi; ci aceasta este ce s-a spus prin prorocul Ioil: «Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul; și fiii voștri și fiicele voastre vor proroci, și tinerii voștri vor vedea vedenii și bătrânii voștri vise vor visa. Încă și peste slujitorii Mei și peste slujnicele Mele voi turna în acele zile din Duhul Meu, și ei vor proroci. Și minuni voi face sus în cer, și jos pe pământ semne: sânge, foc și fumegare de fum. Soarele se va schimba în întuneric și luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului cea mare și strălucită. Și tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui».
