Pornind de la cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că „fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care lucrează în lume ca să ridice și să vindece pe cei răniți
Fapte 6, 8-15; 7, 1-5; 47-60
În zilele acelea, Ștefan, fiind plin de har și de putere, făcea minuni și semne mari în popor. Și s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a liberților și a cirenenilor și a alexandrinilor și a celor din Cilicia și din Asia, sfădindu-se cu Ștefan. Și nu puteau să stea împotriva înțelepciunii și a Duhului cu care el vorbea. Atunci au pus pe niște bărbați să zică: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu. Și au întărâtat poporul și pe bătrâni și pe cărturari și, năvălind asupră-i, l-au răpit și l-au dus în sinedriu. Și au pus martori mincinoși, care ziceau: Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt și a Legii. Că l-am auzit zicând că Iisus, Nazarineanul Acesta, va strica locul acesta și va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise. Și, ațintindu-și ochii asupra lui, toți cei ce ședeau în sinedriu au văzut fața lui ca o față de înger. Și a zis arhiereul: Adevărate sunt acestea? Iar el a zis: Bărbați frați și părinți, ascultați! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, mai înainte de a locui în Haran și a zis către el: Ieși din pământul tău și din rudenia ta și vino în pământul pe care ți-l voi arăta. Atunci, ieșind din pământul caldeilor, a locuit în Haran. Iar de acolo, după moartea tatălui său, l-a strămutat în această țară, în care locuiți voi acum. Și nu i-a dat moștenire în ea nicio palmă de pământ, ci i-a făgăduit că i-o va da lui spre stăpânire și urmașilor lui după el, neavând el copil. Iar Solomon I-a zidit Lui casă, dar Cel Preaînalt nu locuiește în temple făcute de mâini, precum zice prorocul: «Cerul este tronul Meu și pământul așternut picioarelor Mele. Ce casă îmi veți zidi Mie – zice Domnul – sau care este locul odihnei Mele? Nu mâna Mea a făcut toate acestea?». Voi, cei tari în cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi, voi pururea stați împotrivă Duhului Sfânt, precum părinții voștri așa și voi! Pe care dintre proroci nu l-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum, voi, care ați primit Legea întru rânduială de la îngeri și n-ați păzit-o! Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor și scrâșneau din dinți împotriva lui. Iar Ștefan, fiind plin de Duh Sfânt și privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu, și a zis: Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu! Iar ei, strigând cu glas mare, și-au astupat urechile și au năvălit asupra lui. Și scoțându-l afară din cetate îl băteau cu pietre. Iar martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Și îl băteau cu pietre pe Ștefan, care se ruga și zicea: Doamne Iisuse, primește duhul meu! Și, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Și, zicând acestea, a murit. Iar Saul se învoise la uciderea lui Ștefan.