Sfințenia nu este rezervată unei anumite categorii de oameni, ci cu toții suntem invitați și chemați de Dumnezeu la desăvârșirea vieții lăuntrice. În societatea de astăzi, dincolo de oamenii a căror vocație arată în mod clar și constant implicare în cele duhovnicești, fiecare după rostul și ascultarea pe care le are în lume, este invitat la sfințenie.
I Corinteni 10, 5-12
Fraților, cei mai mulți dintre ei nu au plăcut lui Dumnezeu, căci au căzut în pustie. Și acestea s-au făcut pilde pentru noi, ca să nu poftim la cele rele, cum au poftit aceia; nici închinători la idoli să nu vă faceți, ca unii dintre ei, precum este scris: «A șezut poporul să mănânce și să bea și s-au sculat la joc»; nici să ne desfrânăm cum s-au desfrânat unii dintre ei, și au căzut într-o zi douăzeci și trei de mii; nici să ispitim pe Domnul precum L-au ispitit unii dintre ei și au pierit de șerpi; nici să cârtiți precum au cârtit unii dintre ei, și au fost nimiciți de către pierzătorul. Și toate acestea li s-au întâmplat acelora, ca preînchipuiri ale viitorului, și au fost scrise spre povățuirea noastră, la care au ajuns sfârșiturile veacurilor. De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă.



.jpg)


