Ascultarea de Domnul și rodul ei bogat

Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11

În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi, trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.

Cuvintele pericopei evanghelice (Luca 5, 1-11) citite pentru toate sufletele şi minţile creştinilor ortodocşi din întreaga lume în această duminică la dumnezeiasca Liturghie ne ­istorisesc o pescuire minunată. 

În Evanghelii avem istorisite două pescuiri minunate, în două momente diferite din viaţa publică a Mântuitorului Hristos. Locul a fost acelaşi, pe Marea Tiberiadei sau a Galileei, numită şi Lacul Ghenizaret, dar s-au întâmplat în momente diferite, la un interval de peste trei ani. Cea dintâi pescuire minunată a avut loc la începutul activităţii Domnului, când Mântuitorul i-a chemat pe primii patru foşti pescari la slujirea apostolică (Luca 5, 1-11), iar cea de-a doua s-a petrecut după învierea Domnului Iisus Hristos (Ioan 21, 1-13).

Corabia devenită amvon

Minunea relatată în pericopa evanghelică de astăzi se adresează atât minţii, cât şi inimii noastre. Cuvântul dumnezeiesc al Sfintei Scripturi este mereu actual şi absolut folositor pentru înaintarea noastră pe „cărarea mântuirii”, pe marea acestei vieţi, atât de des agitată de „viforul ispitelor”. Hristos, Învăţătorul nostru, Logosul divin întrupat în istorie, venind la ai Săi şi „întru ale Sale” (Ioan 1, 11), a propovăduit vestea cea bună a mântuirii oamenilor. Din pericopa rostită astăzi, vedem că Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, era ascultat cu mare interes, „mulţimea îl îmbulzea”. Iată de ce El a intrat în corabie, și învăţa mulţimile din ea, făcând din corabie amvon şi din mediul înconjurător biserică, din natură loc al întâlnirii lui Dumnezeu cu oamenii.

Belșugul adus de ascultarea față de Hristos

Domnul Hristos l-a rugat pe Petru să ducă corabia mai în larg și să arunce mrejele în mare, pentru a încerca din nou să pescuiască. Mântuitorul îl îndemna clar şi convingător: „Mână la adânc”. Petru, priceputul şi experimentatul pescar, surprins de acest îndemn, i-a răspuns Domnului: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic nu am prins, dar după cuvântul Tău voi arunca mrejele”. Pescarii ştiau, în meşteşugul lor, că noaptea sunt şansele cele mai mari să poată pescui, iar, dacă noaptea nu au prins nimic, în vremea zilei, şansele sunt minime sau chiar inexistente. Vremea zilei este pentru „lucrul şi lucrarea omului” (Psalmii 103, 24), noaptea este rânduită pentru odihnă, de aceea munca de noapte este mai grea, ea este trudă, este osteneală mai mare. Cei patru pescari: Petru, Andrei, Iacob şi Ioan, minunaţi şi surprinşi de marea mulţime de peşti, au umplut amândouă corăbiile cu marele belşug al muncii făcute în ascultarea şi împlinirea poruncii lui Iisus. Mulțimea de pești a venit ca o binecuvântare a muncii săvârșite cu ajutorul și sub ascultarea lui Dumnezeu făcut Om pentru noi.

Pescuirea minunată și sensurile ei

Această primă pescuire minunată întruchipează Biserica în veacul acesta, Biserica pe calea spre Împărăţie. Potrivit Fericitului Augustin, cele două corăbii întruchipau două popoare: iudeii și nea­murile, sinagoga și biserica. Cele două corăbii îi reprezintă pe cei tăiați împrejur și pe cei netăiați împrejur.

Și au făcut un semn celor care erau în altă corabie. Acest semn, spune Sfântul Efrem Sirul, se referă simbolic la cei 70, căci acești ucenici erau prea puțini. Pe lângă cei 12 Apostoli şi cei 70 de ucenici, mai sunt și alții care trudesc la pescuitul cel duhovnicesc: sfinţii, părinții și învățătorii, care cunosc dogmele adevărului. Căci mrejele sunt încă aruncate, iar Hristos le umple și îi îndeamnă la convertire pe cei care, potrivit cuvântului Sfintei Scripturi, sunt în adâncurile mării, trăiesc în zbuciumul și valurile lucrurilor lumești (Sfântul Chiril al Alexandriei). În Biserică, „pescarii de oameni” nu mai pescuiesc cu unelte de pescar, ci cu har, cu mesajul divin şi cu fapta cea bună, nu cu vrednicia dobândită prin meşteşug omenesc, ci cu harisma dobândită prin perse­verența binecuvântată.

Adâncul vieții și rodnicia ei alături de Hristos

Să ne mai împărtăşim din pericopa de astăzi cu seva şi frumuseţea a două cuvinte şi realităţi descoperite nouă de Mântuitorul Hristos: „adânc” şi „rodnicie”.

Noţiunea de adânc, de adâncime, arată atât profunzimile minunatei făpturi omenești, zidite de Creatorul suprem, cât şi „Judecăţile lui Dumnezeu (care) sunt adânc mare” (Psalmii 35, 6), căci „adânci cu totul sunt gândurile Lui” (Psalmii 91, 5). Și Sfântul Apostol Pavel sublinia acest aspect, îndemnându-i pe romani să exclame împreună cu el: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu!”. Și prorocul David primește această descoperire: „Adânc pe adânc cheamă în glasul căderilor apelor Tale”. (Psalmii 41, 9).

Ca oameni făcuţi după chipul lui Dumnezeu şi cu posibilitatea de a ajunge la asemănarea cu Ziditorul nostru, noi suntem invitaţi să ne trăim profund viața, să nu ne lăsăm prinşi în mirajul şi aparenţele lucrurilor, ci să ne adâncim în sens, în bine, în adevăr.

Inspirat şi foarte impresionat de îndemnul „mână la adânc” pe care Hristos îl adresează lui Petru, părintele de vrednică pomenire Galeriu folosea des aceste cuvinte, chemându-și studenții și enoriașii la profunzime: „mai adânc vorbind…”; „mai adânc văzând lucru­rile...”, sau chiar direct şi scurt „mai adânc…”.

Îndemnul lui Hristos către Petru era clar: dacă vrei să pescuieşti cu folos, „mână la adânc”, nu sta la mal, stăruieşte, insistă. Acelaşi îndemn stăruitor şi convingător ni-l adresează Hristos Domnul şi nouă tuturor: dacă vrei să împlineşti ceva în viaţă, stăruieşte, ­insistă, fă „lucrul cu amândouă mâinile”, fii harnic, perseverent cu tine însuţi, dar fii curajos şi încrezător şi în ajutorul lui Dumnezeu. Osteneala noastră sinceră şi consecventă, dacă o facem mereu sub ocrotirea şi ajutorul lui Dumnezeu, va fi cu siguranţă rodnică şi cu folos mântuitor.

A avea roade sau folos este o nevoie a omului, creat de Dumnezeu să fie activ şi lucrător. Rodnicia şi succesul venite după o muncă stăruitoare şi făcută în lucrarea Domnului, cu binecuvântarea şi ajutorul cerului, au trăinicie şi aduc bucurie.

Deși avuseseră condiţiile cele mai prielnice și au depus destul efort, pescarii, fiind departe de Hristos, nu au reușit în munca lor. În preajma şi cu ajutorul Lui, osteneala dă multă roadă. Truda fără Dumnezeu în viaţa omului înseamnă nimic, osteneala cu ­Iisus, cu ajutorul divin, înseamnă totul, rodnicie, abundenţă şi împlinire.

Hristos, arca mântuirii noastre

Prin slujitorii ei, Biserica ne cheamă în adâncuri, ne cheamă să pătrundem tainele cerești şi să înțelegem lucrarea mântuirii noastre. Ea este corabia mântuirii, ea plutește în adâncurile lumii, pentru ca, atunci când lumea se va sfârși, să-i ocrotească pe cei aflați în ea. Potrivit Sfântului Maxim din Torino, așa cum arca lui Noe i-a salvat pe cei aflați în ea, când lumea se îneca (Facerea 7, 1; 8, 22), la fel și Biserica îi va mântui pe membrii săi atunci când lumea se va sfârşi (1 Petru 3, 20-21).

Într-o lume şi o vreme a inflaţiei şi manipulării informaţionale, a crizelor spirituale, familiale, ecologice, financiare și economice, a tulburărilor şi anxietăţilor de tot felul, a superficialului și relativismului, altfel spus, într-o lume a nerodirilor, se cuvine să mânăm mai la adânc ca să avem rodnicie prin cuvânt şi faptă spre comunicare şi comuniune, spre pace, bucurie şi liniştire şi cu ajutorul Domnului Hristos să găsim acestor provocări nu doar răspunsuri, ci soluţii mântuitoare.