Haina de nuntă cerească - lumina sufletului curat

Evanghelia Duminicii a XIV-a după Rusalii (Pilda nunţii fiului de împărat) Mt. 22, 1-14

Zis-a Domnul pilda aceasta: asemănatu-s-a împărăţia cerurilor unui împărat care a făcut nuntă fiului său şi a trimis pe slujitorii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei nu au vrut să vină. Iarăşi a mai trimis alţi slujitori zicând: spuneţi celor poftiţi că iată am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate ale mele s-au jertfit şi toate sunt gata; veniţi la nuntă. Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus, unul la ţarina sa, altul la neguţătoria sa, iar ceilalţi, punând mâna pe slujitorii lui, i-au batjocorit şi i-au omorât. Auzind de acestea, împăratul s-a mâniat şi, trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi oraşului lor i-au dat foc. Apoi a zis slujitorilor săi: iată nunta este gata, dar cei poftiţi nu au fost vrednici. Deci mergeţi la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi chemaţi-i la nuntă. Atunci slujitorii au ieşit la răspântiile drumurilor şi i-au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi buni şi răi; şi s-a umplut casa nunţii de oaspeţi. Iar împăratul, intrând să vadă pe oaspeţi, a văzut acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haine de nuntă şi i-a zis: prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis către slujitori: legaţi-l de mâini şi de picioare, luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor, căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.

Evanghelia Duminicii a XIV-a după Rusalii conţine mai multe învăţături referitoare la taina mântuirii lumii în Domnul Iisus Hristos, la taina Bisericii şi a vieţii creştine. Împăratul care face nuntă pentru fiul său este Însuşi Dumnezeu Tatăl. Fiul de împărat este Iisus Hristos Domnul. Nunta este Împărăţia lui Dumnezeu. Mireasa este Biserica, adică mulţimea oamenilor chemaţi la mântuire, care răspund prompt chemării şi se îmbracă în haina de nuntă a credinţei şi a vieţii creştine.

Mai întâi însă, Evanghelia ne prezintă chemarea evreilor la mântuire către care Dumnezeu a trimis pe slujitorii Săi, prooroci şi binevestitori ai venirii lui Hristos (Mesia) în lume. Mulţi din cei chemaţi nu au răspuns chemării. Unii au motivat că nu pot veni pentru că erau ocupaţi cu ţarina, alţii cu neguţătoria. Erau, deci, prea legaţi de câştigul celor trecătoare şi nu mai găseau timp pentru câştigarea celor netrecătoare şi veşnice.

Iar alţii au răspuns chiar cu ostilitate, batjocorind şi omorând pe slujitorii împăratului. Aceşti slujitori sunt proorocii care au fost martirizaţi, ucişi cu pietre, tăiaţi cu fierăstrăul, alungaţi în locuri pustii, departe de lume.

Auzind toate acestea, împăratul s-a mâniat şi a trimis oştile sale şi a nimicit pe ucigaşi, iar oraşului lor i-a dat foc. Acestea s-au împlinit prin invaziile popoarelor străine, când Ierusalimul şi templul din el au fost incendiate. Şi pentru că nunta era pregătită, împăratul a trimis din nou slujitorii zicând: "Mergeţi la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi chemaţi-i la nuntă. Şi astfel "s-a umplut casa nunţii de oaspeţi". Această a doua chemare este chemarea neamurilor la mântuire, buni şi răi, oameni de la răspântii de drumuri, care nu au avut niciodată pretenţia că sunt popor ales, oameni către care Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos s-a îndreptat pe când erau păgâni, politeişti, rătăcind la răspântii de istorie fără lumina Revelaţiei Creatorului cerului şi pământului, în "întuneric şi în umbra morţii", după cum ne spune Evanghelia despre Galileea neamurilor (cf. Mt. 4, 15). Aceştia au fost chemaţi la mântuire pentru că iubirea Împăratului Ceresc este una universală, pentru întreaga umanitate; chiar dacă preferă pe unii, nu exclude pe ceilalţi oameni. Iar pe când era casa plină de invitaţi, a venit împăratul şi a văzut că unul dintre ei nu avea haina de nuntă. Acestuia i-a zis: "Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă?" (Mt. 22, 12). Faptul că l-a numit prieten înseamnă că era un cunoscut, era prieten al casei, dar nu s-a pregătit potrivit prieteniei şi invitaţiei de onoare ce i s-a făcut. Când l-a întrebat împăratul: "Cum ai intrat aici fără haină de nuntă?", el a tăcut. Tăcerea aceasta înseamnă lipsa oricărei scuze posibile, tăcerea unui om vinovat pentru că nu s-a pregătit. Atunci împăratul a poruncit ca cel fără haină de nuntă să fie legat de mâini şi de picioare şi să fie aruncat în întunericul cel mai din afară, adică lipsit de libertatea şi de lumina comuniunii omului cu Dumnezeu. Probabil prietenul fără haina de nuntă prezent la Cina împăratului preînchipuia pe Iuda Iscarioteanul, care L-a trădat pe Iisus în timpul nopţii, dar şi pe toţi cei ce au devenit creştini, iar apoi s-au lepădat de Hristos.

Evanghelia se încheie cu această expresie devenită celebră: "Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi."

Depinde de libertatea noastră de a fi aleşi sau nu

Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mai ales Sfântul Grigorie de Nyssa, trăitor în secolul al IV-lea, a interpretat această expresie: "Mulţi sunt chemaţi dar puţini sunt aleşi" astfel: Toţi oamenii sunt chemaţi la mântuire, dar sunt aleşi cei care răspund chemării, cei care se pregătesc să împlinească voia lui Dumnezeu Care-i cheamă la viaţa veşnică. Toţi oamenii sunt chemaţi în Iisus Hristos la nunta Sa din ceruri, la mântuire, adică la fericirea comuniunii de iubire veşnică, dar devin aleşi numai cei care au răspuns chemării Lui. Toţi sunt chemaţi, dar devin aleşi cei care răspund chemării lui Dumnezeu prin credinţă, rugăciune şi fapte bune. Aceştia ascultă Sfânta Evanghelie, participă la Sfintele Slujbe, se împărtăşesc cu Sfintele Taine, care sunt arvuna nunţii fiului de împărat, şi ajută pe cei în nevoi. Aleşi devin cei care prin nevoinţe multe, prin lacrimi de pocăinţă îşi curăţă haina de la Botez pătată de păcate şi se luminează prin Sfânta Spovedanie şi prin Sfânta Împărtăşanie. Evanghelia ne arată că fiecare om este chemat de Dumnezeu la viaţa veşnică, dar depinde de libertatea noastră de a fi ales sau nu, de a fi pregătit sau nepregătit pentru comuniunea cu Dumnezeu. Evanghelia chemării la mântuire pe care Dumnezeu ne-o adresează pentru nunta vieţii veşnice se leagă deci de taina libertăţii noastre: răspundem chemării sau o refuzăm? Ne îmbrăcăm sufletul nostru în haina nouă a harului sau purtăm haina învechită de păcate?

Haina de nuntă este veşmântul credinţei şi al faptelor bune

Când în Evanghelie se vorbeşte despre haina de nuntă, aceasta nu se referă la hainele exterioare care acoperă trupul nostru trecător, ci se referă la haina sufletului nostru, care se prezintă în faţa Dreptului Judecător înveşmântat în lumină sau în întuneric, în lumina credinţei şi a faptelor bune, sau în întunericul necredinţei şi al păcatelor.

Sfinţii Părinţi ne spun că haina aceasta este harul lui Hristos primit la Botez, după cum ne spune mai întâi Sfântul Apostol Pavel zicând: "Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat" (Gal. 3, 27). Ne-am îmbrăcat în Hristos în sensul că prin Botez ne îmbrăcăm cu haina harului Său, a prezenţei Sale luminoase şi sfinţitoare, în noi şi în jurul nostru. De aceea, la Botez se cere: "Haină luminoasă, dă-mi mie, Dătătorule de lumină". Haina luminoasă este harul iubirii lui Hristos, Care Se bucură de cel ce devine creştin şi Îi poartă numele. Haina luminoasă este "harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt" (cf. II Cor. 13, 13). Când cerem şi primim harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea milostivă a lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, sufletul nostru este îmbrăcat cu haină de nuntă. Când însă uităm de Preasfânta Treime, când nu ne mai rugăm, când nu mai ascultăm cuvântul Evangheliei lui Hristos, când păcătuim cu gândul, cu vorba şi cu fapta, atunci haina luminoasă primită la Botez se întunecă şi se urâţeşte. Ca să redobândim această haină luminoasă de nuntă dăruită nouă la Botez, pentru a participa la ospăţul euharistic, trebuie să ne pocăim de păcate şi să alungăm întunericul din gândurile noastre, din cuvintele noastre şi din faptele noastre, înlocuindu-le cu gânduri bune, cuvinte şi fapte ale credinţei pline de harul Mântuitorului Iisus Hristos, de dragostea milostivă a lui Dumnezeu Tatăl, de lumina Duhului Sfânt. Iar toate acestea se realizează mai ales prin rugăciune şi spovedanie, considerată a fi un Botez al lacrimilor. De aceea, feţele oamenilor care se roagă mult se luminează, iar unii dintre marii rugători s-au învrednicit încă din lumea aceasta să vadă sau chiar să fie văzuţi îmbrăcaţi în lumina necreată a harului, în slava care s-a arătat pe muntele Tabor când Hristos Domnul S-a schimbat la Faţă "arătând ucenicilor slava Sa pe cât li se putea".

Aşa, de pildă, a fost văzută Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla rugându-se noaptea în pădure, îmbrăcată în lumină. Asemănătoare a fost experienţa Sfântului Simeon Noul Teolog şi a multor sfinţi rugători isihaşti. Încă din lumea aceasta ei au primit haina luminii neînserate, neapuse, pe care o dăruieşte Duhul Sfânt sufletelor care se unesc cu Dumnezeu prin rugăciune, prin Sfintele Taine şi prin fapte bune primind harul luminos al Preasfintei Treimi. Deci, haina luminoasă a sufletului credincios şi curat este însăşi prezenţa harică a lui Dumnezeu în oameni. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune că în timp ce omul din afară trece (îmbătrâneşte), omul cel dinăuntru se înnoieşte (cf. II Cor. 4, 16). De asemenea, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă zicând: "Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare" (Col. 3, 12). Acestea sunt roade ale lucrării Sfântului Duh în om (cf. Gal. 5, 22-23).

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne pregătim haina noastră de nuntă cerească, pregustată acum în Sfânta Euharistie, să o curăţim de răutatea păcatelor prin pocăinţă, prin spovedanie, să o luminăm prin rugăciune, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, prin bunătatea milosteniei, a ajutorării săracilor, bolnavilor, orfanilor, bătrânilor, a tuturor celor pe care Dumnezeu îi cheamă la mântuire, chiar dacă ei nu se consideră niciodată vrednici de o cinste atât de mare. O mulţime de oameni simpli se mântuiesc mai ales prin smerenie, considerându-se nevrednici de a fi lăudaţi sau aleşi de Dumnezeu. Şi totuşi, pentru că au îmbrăcat sufletul lor cu haina luminoasă a credinţei, a smereniei, a răbdării, a bunătăţii sufletului, Dumnezeu Preamilostivul îi cheamă la nunta cerească a Fiului Său spre slava iubirii Preasfintei Treimi şi spre bucuria Sfinţilor. Amin!

† Daniel

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei

 Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române