Ierusalimul pământesc și cetatea sufletelor noastre

Duminica a 6-a din Post (a Floriilor) Ioan 12, 1-18

Înainte de Paşti cu şase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Însă el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis, deci, Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Deci, mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare, căci, din pricina lui, mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus. A doua zi, mulţimea cea mare, care se adunase la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, a luat ramuri de finic şi a ieşit întru întâmpinarea Lui şi striga: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: „Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine şezând pe mânzul asinei”. Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar, când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise despre El şi că acestea I le-au făcut Lui. Aşadar, dădea mărturie mulţimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.

Duminica a șasea din Postul Mare este numită Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor. Această duminică ne prilejuiește întâlnirea noastră cu Iisus Hristos, Cel Care a intrat blând și smerit, pe un asin, dar, totodată, biruitor și triumfal, în cetatea Ierusalimului. Orașul sfânt se afla atunci într-o efer­ves­cență religioasă deosebită, prilejuită de mai multe evenimente, petrecute cu o zi înaintea acestei duminici, dar și de contextul religios în care se afla poporul iudeu, în preajma serbării Paștelui iudaic.

Așadar, contextul evenimentului Intrării Domnului în Ierusalim a fost deosebit de complex și pătruns de marea lucrare de mântuire a neamului omenesc prin tot ceea ce a făcut Iisus Hristos. Cu alte cuvinte, Ierusalimul pământesc, istoric, cetatea profeților și centrul manifestării lucrării lui Dumnezeu în Legea cea veche, a fost scos în acele zile din rutina obișnuită a vieții sale și a primit o nouă dimensiune. Acest context al sărbătorii se poate caracteriza astfel: Mântuitorul Iisus Hristos a vestit înainte de Intrarea Sa în Ierusalim, pentru a treia oară, apropierea marilor evenimente mântuitoare: Pătimirile, Crucea, Moartea și Învierea Sa, așa cum relatează Evanghelia.

Tot înaintea acestui eveniment, Mântuitorul îl înviase din morți pe prietenul Său Lazăr, mort de patru zile, declanșând o mare atracție, emoție și simpatie din partea poporului, care dorea să-L vadă și să-L cunoască mai îndeaproape atât pe Cel Care l-a înviat pe Lazăr, cât și pe cel înviat. Astfel, după aceste evenimente, Iisus Hristos a venit cu ucenicii Lui în Betania, unde au fost primiți cu multă recunoștință și căldură de către cei de acolo, pregătindu-I-se Domnului o cină. „Căci mulțime mare de iudei au aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă și pe Lazăr, pe care-L înviase din morți” (Ioan 12, 9).

La acea cină, împreună cu Iisus se aflau: Lazăr cel înviat și surorile sale Marta și Maria. „Deci, Maria luând o litră cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului” (Ioan 12, 3). Iuda Iscarioteanul nu a privit cu ochi buni acest gest, spunând că mai bine ar fi fost să fie vândut acest mir cu trei sute de dinari și să fie dați săracilor. Dar Iisus a spus: „Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna” (Ioan 12, 7-8).

De asemenea, în acele zile au venit mulți iudei la Ierusalim, că se apropiau Paștile iudeilor. Și aceștia au aflat de evenimentele petrecute în acele zile și, îndeosebi, despre învierea lui Lazăr. Toți erau curioși să-l vadă pe cel înviat, pentru a se convinge de realitatea învierii lui. Dar nu numai curiozitatea îi stăpânea pe cei de acolo, ci și entuziasmul legat de Persoana lui ­Iisus Hristos și a lui Lazăr. Astfel, mulțimea aflată la Ierusalim în acele zile, auzind că vine Iisus Hristos în cetatea sfântă, „a luat ramuri de finic și a ieșit în ­întâmpinarea Lui și striga: ­Osana! Binecuvântat este Cel Ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!”

Prorociile despre Orașul Sfânt vestesc mărirea și decăderea lui

Cetatea Ierusalimului s-a aflat atunci într-o mare sărbătoare a bucuriei și a speranței, împlinindu-se pentru cetatea sfântă cuvintele profetice: „Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine șezând pe mânzul asinei” (Zaharia 9, 9). Sau: „Iată, Domnul vestește acestea până la marginile pământului: Ziceți, fiicei Sionului: Mântuitorul tău vine! El vine cu plata, și răsplătirile merg înaintea Lui” (Isaia 62, 11). Intrarea Domnului în Ierusalim evidențiază cu claritate importanța pe care această cetate a Vechiului Legământ a avut-o în istoria mântuirii neamului omenesc. Acolo, Dumnezeul Cel viu și-a manifestat prezența, planurile și lucrările Sale, în primul rând față de poporul Său, pe care l-a ales, spre a fi o mărturie a Sa în fața tuturor popoarelor. Dar, în același timp, Mântuitorul s-a și întristat atunci când poporul nu înțelegea voia lui Dumnezeu și planurile Sale nu numai față de un singur popor, ci și față de toate popoarele, pe Care Dumnezeu nu a încetat să le iubească și pe care, în final, le-a chemat la mântuire.

Dar, în acea zi a Intrării Domnului în Ierusalim, nu toți s-au bucurat. Fariseii și cărturarii, adversari înverșunați ai Mântuitorului, nu vedeau cu ochi buni primirea triumfală ce I S-a făcut lui Iisus. Ei I-au cerut lui Iisus: „Învățătorule, ceartă-ți ucenicii. Iar El le-a zis: dacă aceștia vor tăcea, pietrele vor striga” (Luca 19, 39-40). În sufletul Mântuitorului s-a produs o întristare adâncă față de cetatea sfântă, căreia îi întrezărea viitorul sumbru. De aceea, Iisus Hristos a plâns pentru cetatea sfântă. „Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni peste tine zile când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura, și te vor strâmtora din toate părțile. Și te vor face una cu pământul, și pe fiii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale” (Luca 19, 42-44).

Fiecare suflet e un Sion capabil să-și primească Împăratul

În tot ceea ce a împlinit Mântuitorul, potrivit voii celei sfinte a lui Dumnezeu de mântuire a tuturor oamenilor, deci, și Intrarea Sa în Ierusalim, are relevanță pentru fiecare popor, în fiecare timp și pentru fiecare om. În lumina Intrării Domnului în Ierusalim se înțeleg mai bine toate aspirațiile, chemările și sensurile profunde ale vieții omului.

Cum poate intra Mântuitorul în cetatea sau Ierusalimul sufletelor noastre? Care sunt moda­litățile de a-L avea și noi Oaspete pe Mântuitorul tuturor și cum Îl putem și noi întâmpina cu cuvintele: „Osana!”?

În primul rând, se cuvine ca fiecare om să întreprindă efortul de a se deschide Persoanei, învăță­turii și lucrării lui Iisus Hristos, așa cum și-au deschis sufletele Simon Leprosul, Lazăr din Betania și surorile sale: Marta și Maria, precum și mulțimile sincere care l-au întâmpinat pe Domnul în Ierusalim. Opacitatea spirituală este primejdia cea mare care pândește pe omul de astăzi, preocupat exclusiv de materialul imediat și monotonia unor activități periferice, care îl închid în el însuși, ca într-o peșteră întunecoasă și rece.

În al doilea rând, apropierea de Iisus Hristos, cu credință, recunoștință și iubire, revarsă în sufletul omului multă lumină, pace și speranță. Prin acestea se ­realizează între Iisus Hristos și fiecare om un dialog viu și conștient al iubirii, al rugăciunii și al bucuriei.

În al treilea rând, simțirea cuvintelor și a învățăturilor lui Iisus Hristos să se transforme în putere de viață dătătoare pentru fiecare. Aceasta înseamnă că omul credincios trebuie să-și pregătească cetatea sufletului său, prin cură­țenie sufletească, dobândită prin Taina Spovedaniei și prin împăr­tășire de Domnul euharistic, prin simțăminte alese și roadele faptelor bune, pentru ca în cetatea inimilor noastre să intre și să rămână Biruitorul păcatului, al stricăciunii și al morții: Iisus Hristos.

În acest sens, Biserica ne cheamă astăzi pe toți: Deschideți larg porțile cetății inimilor voastre, pentru ca nimeni să nu rămână în afara lui Hristos! Primiți-L pe El în inimile voastre ca Împărat și Stăpân, transformând sufletele noastre într-un palat curat al Împăratului ceresc și să-I strigăm împreună cu cei de odinioară din cetatea Ierusalimului: Osana! Binecuvântat este Cel Ce vine întru numele Domnului! Amin.