O oră în iad

Evanghelia duminicii de după Înălţarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii şi urmarea lui Hristos) Marcu 8, 34-38

34. Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

35. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.

36. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?

37. Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?

38. Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri.

Noi, creştinii, cinstim îndoit Crucea lui Hristos: crucea materială, văzută, pe care o cinstim, o sărutăm şi o purtăm. Cât priveşte Crucea nevăzută, spirituală şi tainică, pe care trebuie s-o purtăm cu toţii, aceasta este suferinţa şi osteneala noastră la lucrarea faptelor bune. Mântuitorul nostru Iisus Hristos care a purtat crucea văzută pe Golgota, cât şi pe cea nevăzută, a suferinţelor, pentru a noastră mântuire, ne-a învăţat şi pe noi să răbdăm crucea vieţii, zicând: „Cine rabdă până la sfârşit acela se va mântui”. Satana urăşte foarte mult semnul Sfintei Cruci, căci Crucea este arma cea nebiruită cu care Hristos l-a biruit şi a golit iadul. De aceea, satana îi îndeamnă pe cei rătăciţi de la adevăr să hulească şi să urască Crucea lui Hristos. Căci precum câinele fuge de băţul cu care a fost lovit, tot aşa şi diavolul fuge de Crucea lui Hristos, care îi aminteşte că prin ea a fost lovit şi biruit.

„Variante” ale Crucii

Adevăratul creştin ortodox cinsteşte Crucea care s-a sfinţit cu mâinile lui Hristos pe Golgota şi se închină ei cu toată evlavia şi smerenia. La fel cinsteşte şi crucea cea nevăzută a suferinţelor vieţii în Hristos, pe care a răbdat-o şi Mântuitorul până la moarte, şi „încă moarte pe cruce” (Filipeni 2,8). Dar şi aceasta să cunoască creştinul ortodox: crucea nevăzută a suferinţelor Sale este de multe feluri şi fericit este acel creştin care cu credinţă în Dumnezeu şi cu multă răbdare îşi duce crucea suferinţelor pe pământ în dragostea lui Hristos, spre mântuirea sufletului său.

Aşa, de exemplu, unul este orb şi rabdă toată viaţa cu mulţumire această suferinţă. Altul este surd, altul nu poate vorbi, iar altul este şchiop şi lipsit de oarecare mădulare ale trupului său. Şi dacă suferă cu bărbăţie această neputinţă şi mulţumeşte lui Dumnezeu cu rugăciuni din inimă, unul ca acela cu mucenicii se va număra. Numai să se ferească de orice păcate, căci dincolo îl aşteaptă bucuria cea fără de margini.

Alţii duc cu multă răbdare crucea căsătoriei care nu este uşoară, deoarece multe şi mari datorii au creştinii cei căsătoriţi - de a creşte pe fiii lor în frică de Dumnezeu, de a nu-şi ucide copiii, de a iubi Biserica, mama noastră care ne-a născut prin apă şi prin Duh (Ioan 3, 5); de a posti toate sfintele sărbători de peste an, precum şi miercurea şi vinerea, spre a prisosi dreptatea lor mai mult decât a fariseilor care se lăudau că postesc de două ori pe săptămână.

Apoi, de a duce viaţă în curăţenie, în posturi, în duminici şi în sfintele sărbători; de a face milostenie, de a merge regulat la biserică, de a face în toată vremea rugăciuni şi de a citi cât mai des Sfânta Scriptură şi învăţăturile sfinţilor lui Dumnezeu. Încă de a se feri de orice păcat care depărtează de la ei pe Duhul Sfânt şi multe alte îndatoriri pe care îi învaţă preoţii în toate Duminicile şi sfintele sărbători, numai de ar asculta cu frică de Dumnezeu.

Mintea trebuie păzită

Unii dintre aceştia, dacă vor face precum au făgăduit înaintea Domnului, dacă vor trăi în ascultare, în sărăcie, în feciorie, nu numai cu trupul, ci şi cu mintea şi cu inima lor, de mare plată se vor bucura în veacul viitor. Atât călugării care au făgăduit să-şi păzească fecioria până la moarte, cât şi creştinii care voiesc să trăiască în feciorie şi curăţenie au nevoie de post, de înfrânare la mâncăruri alese şi vin şi de trezvia minţii, unită cu rugăciunea şi cugetarea la moarte şi la Judecata de Apoi. Ei trebuie să aibă pururea frica lui Dumnezeu înaintea ochilor minţii, spre a-şi păzi mintea şi cele cinci simţiri de ispite, de gânduri rele şi de prietenia cu feţe care pot pricinui sminteală şi păcat.

Grea este şi crucea celor săraci şi necăjiţi care trăiesc în lipsuri şi sărăcie şi se luptă cu multe nevoi ale vieţii pământeşti. Şi aceştia de îşi vor duce crucea suferinţei cu smerenie, cu răbdare şi cu mulţumire, mare plată îi aşteaptă pe ei la Dumnezeu, care este Preadrept, Atotştiutor şi cunoaşte răbdarea, necazul şi suferinţa fiecăruia şi va răsplăti tuturor după faptele lor.

O alegere aparent simplă

Către sfârşitul acestei predici, vom aminti o istorioară adevărată pentru un bolnav. Acesta a zăcut mai mulţi ani şi, pierzându-şi răbdarea în boală, cerea de la Dumnezeu să moară, iar Preabunul Dumnezeu l-a salvat printr-o minune, spre a nu-şi pierde sufletul său.

Un călugăr cu viaţă aleasă din Sfântul Munte Athos, fiind paralizat de mulţi ani, începuse a se ruga lui Dumnezeu ori să moară, ori să se facă sănătos, nemaiputând suferi acea boală chinuitoare. Aşa rugându-se, a venit la el un înger al Domnului şi i-a zis: „Dumnezeu voieşte să te cureţe pe tine de păcatele tale ca fierul prin foc, spre a te duce pe tine în raiul desfătării, că nu este altă cale spre Mântuitorul decât calea Crucii, care se face prin suferinţe. Deci dacă vrei să te cureţi de greşelile tale trebuie să mai zaci un an pe pământ sau să stai trei ceasuri în iad”.

Călugărul bolnav a început a cugeta. Încă un an de suferinţă pe pământ? Mai bine să stau trei ceasuri în gheenă! Atunci, îngerul, cu iuţeala fulgerului îi duse sufletul său în chinurile iadului şi plecă, zicând aceste cuvinte mângâietoare: „După trei ore voi veni la tine să te caut!” Întunecimea aceea cumplită, suspinările sfâşietoare ale păcătoşilor care se chinuiau în gheenă şi feţele înfricoşate ale diavolilor au adus asupra călugărului urgisit o groază şi o durere nespusă. Pretutindeni nu vedea şi nu auzea decât suferinţe, lacrimi şi vaiete îngrozitoare! Doar ochii arzători ai diavolilor luceau în întunericul fără margini al iadului.

Atunci, chinuitul călugăr a început a plânge şi a striga, însă nimeni nu răspundea la strigătele sale. Lui i se părea că de când a sosit acolo trecuseră sute de ani de suferinţă şi aştepta cu nerăbdare să apară îngerul Domnului să-l scoată. Însă îngerul nu venea. Toţi păcătoşii închişi în gheenă nu erau ocupaţi decât de moartea lor prea amară şi groaznică şi de propria lor muncă, iar grozavii diavoli, în bucuria lor infernală, îşi băteau joc de suferinţele păcătoşilor.

În sfârşit…

…îngerul cu un zâmbet de lumină, se apropie de chinuitul călugăr şi-l întreabă: „Cum te afli, frate?” „Niciodată nu aş fi crezut că gura unui înger poate minţi! Oare nu mi-ai spus că ai să mă scoţi de aici după trei ore? Şi iată, au trecut sute de ani în aceste suferinţe groaznice! Ce zici tu?” A răspuns îngerul cu faţa luminată: „O oră a trecut de când te-am părăsit şi mai ai încă două ore de stat aici!” „Două ore?” strigă călugărul chinuit, cu mare groază. „Este oare cu putinţă să fi trecut o oră? Dar nu mai pot suporta aceste munci cumplite! De se poate face voia Preamilostivului Dumnezeu, te rog, scoate-mă de aici. Voiesc mai bine să sufăr pe pământ ani, secole chiar până la a doua venire a Domnului, dar scapă-mă de aici! Fie-ţi milă de mine!”

Zise îngerul: „Dumnezeu, fiind Părintele îndurărilor şi a toată mângâierea, arată bunătatea Sa asupra ta. Dar tu trebuie să-ţi aduci aminte de acum înainte cât de grele şi de mari sunt muncile gheenei; iar chinurile de pe pământ, oricât de groaznice ar fi, sunt numai umbră faţă de cele veşnice ale iadului”.

Cu El totul e posibil

Din această istorioară adevărată şi din cele de mai înainte să înţelegem că nu este mântuire fără Cruce şi fără suferinţă în această viaţă. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a spus că „prin multe scârbe ni se cade a intra întru Împărăţia Cerurilor”.

Tot creştinul care doreşte mântuirea sufletului său este dator să fie gata a suferi cu dragoste şi cu răbdare toate necazurile, scârbele şi durerile vieţii îngăduite de Dumnezeu asupra omului pentru mântuirea lui. Zice Sfântul Isaac Sirul: „Precum focul curăţă arama de rugină, aşa boala curăţă păcatul omului”. De aceea este bine ca în toată suferinţa şi întristarea să ne rugăm Prea Înduratului Dumnezeu să ne ierte de păcate şi să ne dea răbdare în necazuri şi supărări, aducându-ne aminte că: „Necazul răbdare lucrează, iar răbdarea, curăţire de păcate”.

Niciodată în viaţă nu putem răbda cât suntem datori pentru păcatele noastre, pentru a împăca dreptatea lui Dumnezeu. Şi nici a răbda nu putem fără mila şi ajutorul Prea Înduratului Dumnezeu. De aceea, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis: „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viaţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine” (Ioan 15, 4). Numai cu mila şi cu ajutorul Lui putem în viaţă toate. Acest adevăr ni-l arată Sfântul Apostol Pavel, care zice: „Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă întăreşte” (Filipeni 4, 13).

Cu adevărat, toate în Hristos le putem, iar fără El, nimic. De aceea, suntem datori în toată vremea şi locul să cerem mila şi ajutorul lui Dumnezeu şi cu credinţă şi nădejde, să aşteptăm aducându-ne aminte de cuvântul care zice: „Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El” (Psalm 33, 21). Amin.

(Părintele Cleopa ILIE - Predici la duminicile de peste an; titlul şi subtitlurile aparţin redacţiei)