Biblia - verset cu verset: „Doamne, de am aflat bunăvoinţă înaintea Ta...“

Facerea 18, 3: „Apoi a zis: «Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău!»“

Miracolul înfăţişării divinităţii la stejarul Mamvri continuă a se îmbina perfect cu ospitalitatea lui Avraam, cea care va consacra ulterior termenul de filoxenie, adică iubirea de străini. Salutul patriarhului este atât de plin de respect, încât pare că ar fi sosit un sol mai dinainte, ca să anunţe identitatea şi intenţia Oaspeţilor de a-i face o vizită. Modul de adresare, prin cuvântul Doamne, în ebraică Iahve, reprezintă, conform unei note a Bibliei sau Sfintei Scripturi, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, un indiciu sigur al intuiţiei lui Avraam, în sensul că Cei Trei nu sunt oameni obişnuiţi şi că, în fapt, Ei sunt Unul.

Harul pe care versetul îl menţionează a fost tradus în alte ediţii ale Sfintei Scripturi prin îndurare, binefacere sau chiar bunăvoinţă. Termenul menţionat în acest verset, ca dealtfel şi în capitolul şase al cărţii Facerii, - „Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu“ (versetul 8) - nu are rezonanţa pe care o va căpăta în Noul Testament, adică nu este încă un concept teologic, ci înseamnă - atunci când se referă la Dumnezeu - orice fel de îndurare sau bunăvoinţă a Sa, de la salvarea ocrotitoare până la privilegiul comuniunii depline cu Dumnezeu, întâlnită, spre exemplu, în fragmentul de la Ieşirea, capitolul 33, versetele 12-17: „Atunci a zis Moise către Domnul: «Iată, Tu îmi spui: Du pe poporul acesta, dar nu mi-ai descoperit pe cine ai să trimiţi cu mine, deşi mi-ai spus: Te cunosc pe nume şi ai aflat bunăvoinţă înaintea ochilor Mei. Deci, de am aflat bunăvoinţă în ochii Tăi, arată-Te să Te văd, ca să cunosc şi să aflu bunăvoinţă în ochii Tăi şi că acest neam e poporul Tău». Şi a zis Domnul către el: «Eu Însumi voi merge înaintea Ta şi Te voi duce la odihnă!». Zis-a Moise către Domnul: «Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, atunci să nu ne scoţi de aici; Căci prin ce se va cunoaşte cu adevărat că eu şi poporul Tău am aflat bunăvoinţă înaintea Ta? Au nu prin aceea ca Tu să fii însoţitorul nostru? Atunci eu şi poporul Tău vom fi cei mai slăviţi dintre toate popoarele de pe pământ». Şi a zis Domnul către Moise: «Voi face şi ceea ce zici tu, pentru că tu ai aflat bunăvoinţă înaintea Mea şi te cunosc pe tine mai mult decât pe toţi»“.

Deşi această bunăvoinţă presupune o deplină libertate a manifestării ei, semnele îndurării divine nu se arată decât provocate şi motivate de o situaţie limită, de demnitatea sau rugămintea clară a celui ce se va bucura de ocrotirea ei, iar Avraam - ca şi Noe, cu mult timp în urmă, şi Moise, mai târziu - a dovedit din plin că este o personalitate religioasă capabilă a se încadra în ambele situaţii.