Biblia - verset cu verset: O făgăduinţă mai presus de înţelegerea firii omeneşti

Facerea 17, 16: „Şi o voi binecuvânta şi-ţi voi da din ea un fiu; o voi binecuvânta şi va fi mamă de popoare şi regi peste popoare se vor ridica dintr-însa.“

Acum, Avraam primeşte confirmarea că binecuvântarea sa, a soţiei sale şi a urmaşilor lor, constituiţi în popoare numeroase, impunea naşterea unui fiu de către Sarra. Dumnezeu îi oferă pentru prima dată înştiinţări precise arătându-i că sămânţa făgăduită avea să fie copilul Sarrei, nu copilul slujnicei Agar. „Cele făgăduite erau mai presus de firea omenească; era la fel ca şi cum ai făgădui să faci oameni din pietre. Într-adevăr, cei doi întru nimic nu se deosebeau de pietre, în ce priveşte naşterea de fii; patriarhul de bătrâneţe nu avea nici o putere şi nu era de nici o treabă pentru facerea de copii, iar Sarra, pe lângă sterpiciune, avea şi vârsta şi bătrâneţea. Dreptul Avraam, la rândul său, socotea că făgăduinţa dată lui de demult se împlinise cu naşterea lui Ismail. Cuvintele pe care i le spusese Dumnezeu, ?«Ţie şi seminţiei tale voi da pământul acesta» (Facerea 13, 16), le socotea împlinite cu Ismail şi nu se mai gândea că în ele e vorba de un copil născut de Sarra“, a scris Sfântul Ioan Gură de Aur.

Vedem deci că în ciuda vârstei celor doi, Cuvântul lui Dumnezeu nu este neroditor. „Şi o voi binecuvânta şi-ţi voi da din ea un fiu“, îi spune Dumnezeu lui Avraam, asigurându-l că scopul Său va fi realizat, precum în multe situaţii întâlnite în Scriptură: „Precum se coboară ploaia şi zăpada din cer şi nu se mai întoarce până nu adapă pământul şi-l face de răsare şi rodeşte şi dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, aşa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea şi îşi îndeplineşte rostul lui“ (Isaia 55, 10-11).

Argumentările scripturistice în susţinerea ideii că urmaşii după făgăduinţă ai lui Avraam sunt născuţi de Sarra sunt nenumărate. În acest sens, în Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel găsim: „Căci scris este că Avraam a avut doi fii: unul din femeia roabă şi altul din femeia liberă. Dar cel din roabă

s-a născut după trup, iar cel din cea liberă s-a născut după făgăduinţă. Unele ca acestea au altă însemnare, căci acestea (femei) sunt două testamente: Unul de la Muntele Sinai, în Arabia, şi răspunde Ierusalimului de acum, care zace în robie cu copiii lui; Iar cea liberă este Ierusalimul cel de sus, care este mama noastră. Căci scris este: «Veseleşte-te, tu, cea stearpă, care nu naşti! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu care nu ai durerile naşterii, căci mulţi sunt copiii celei părăsite, mai mulţi decât ai celei care are bărbat». Iar noi, fraţilor, suntem, după Isaac, fii ai făgăduinţei. Ci precum atunci cel ce se născuse după trup prigonea pe cel ce se născuse după Duh, tot aşa şi acum. Dar ce zice Scriptura? «Izgoneşte pe roabă şi fiul ei, căci nu va moşteni fiul roabei, împreună cu fiul celei libere». Deci, fraţilor, nu suntem copii ai roabei, ci copii ai celei libere“ (Galateni 4, 22-30).

Partea de final a versetului, „şi regi peste popoare se vor ridica dintr-însa“, este pe deplin îndreptăţită, de vreme ce îi putem enumera pe David şi urmaşii săi de pe tronul lui Iuda, regi care s-au născut din spiţa avraamică.