„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Biblia - verset cu verset: Primul pas spre ţara Canaanului
Facerea 11, 31: „Şi a luat Terah pe Avram, fiul său, şi pe Lot, fiul lui Haran şi nepotul său, şi pe Sarai, nora sa, şi femeia lui Avram, fiul său, şi a plecat cu ei din Urul Caldeii, ca să meargă până în ţara Canaanului; dar au mers până la Haran şi s-au aşezat acolo.“
Acest fragment consfinţeşte prima migraţie a neamului lui Avraam către ţara Canaanului. Din Ur, familia sa se mută în Haran (â cetatea drumului; loc deluros), oraş situat în nordul Mesopotamiei, centru al cultului zeului Lunii, Sin, la 450 de kilometri nord-est de Damasc. „În grafia ebraică, Charan, uşor diferit de Haran, se afla în nord-vestul Mesopotamiei; cândva mare centru al culturii aramaice“, aflăm dintr-o notă a Bibliei sau Sfintei Scripturi, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta. Versetul de mai sus indică faptul că Terah a fost cel care i-a scos pe Avraam şi pe restul familiei din Urul Caldeii, plecând cu ei spre Canaan. Regăsim însă în cuprinsul Scripturii Noului Testament un text care pare să contrazică această nuanţă: „Iar el a zis: «Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, mai înainte de a locui în Haran, şi a zis către el: «Ieşi din pământul tău şi din rudenia ta şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta». Atunci, ieşind din pământul caldeilor, a locuit în Haran. Iar de acolo, după moartea tatălui său, l-a strămutat în această ţară, în care locuiţi voi acum»“ (Faptele Apostolilor 7, 2-4). De aceea spun cei mai mulţi comentatori că Terah l-ar fi urmat pe Avraam, şi nu invers, exprimarea din versetul nostru de mai sus fiind făcută prin prisma paternităţii care a impus o ierarhie firească, buna-cuviinţă orientală cerând să i se dea lui Terah cinstea de a acţiona în calitate de cap al familiei sale. „Se contrazice, oare, dumnezeiasca Scriptură? Doamne fereşte! Din aceste texte trebuie să vedem că Avraam, fiul lui Terah, era om iubitor de Dumnezeu şi că lui i S-a arătat Dumnezeu, Care i-a poruncit să se mute de acolo. Terah, tatăl lui, când a aflat de asta, deşi era necredincios, totuşi, din dragoste de fiul său, a primit să se mute cu fiul lui. A venit, deci, în Haran, a locuit acolo şi acolo a şi murit“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Trebuie astfel ca Avraam să fi avut o influenţă considerabilă asupra tatălui său, Terah, şi asupra neamului său pentru că ei au ales cu toţii să-l însoţească.