„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Când ne spovedim, sufletul ni se luminează
Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. De aceea fariseii I-au zis: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi; mărturia Ta nu este adevărată. A răspuns Iisus şi le-a zis: Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă ştiu de unde am venit şi unde Mă duc. Voi nu ştiţi de unde vin, nici unde Mă duc. Voi judecaţi după trup; Eu nu judec pe nimeni. Şi chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată. Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine Însumi şi mărturiseşte despre Mine Tatăl, Cel ce M-a trimis. Îi ziceau deci: Unde este Tatăl Tău? Răspuns-a Iisus: Nu mă ştiţi nici pe Mine nici pe Tatăl Meu; dacă M-aţi şti pe Mine, aţi şti şi pe Tatăl Meu. Cuvintele acestea le-a grăit Iisus în vistierie, pe când învăţa în templu; şi nimeni nu L-a prins, că încă nu venise ceasul Lui. Ioan 8, 12-20
Fariseii, venind în faţa Domnului Iisus Hristos, cu multă îndârjire au contestat veridicitatea cuvintelor Sale. Se interesau de unde este şi erau convinşi de faptul că acest învăţător din Nazaret era un intrus. Întrebările lor curgeau una după alta, fără să mai aştepte un răspuns. Aveau inimile înnegrite de ură şi minţile întunecate de răutate. Pentru a-i scoate din starea în care se aflau, Domnul Hristos spune despre Sine: „Eu sunt lumina lumii!” Fiul lui Dumnezeu este Cel care din dragoste ne luminează viaţa, inimile şi sufletele. Ne întrebăm pe drept cuvânt: Oare mă împărtăşesc şi eu din această lumină? Fiecare dintre noi poate deveni o mică rază care poartă strălucirea Luminii Hristos. La Sfântul Botez ne-am luminat cu lumina credinţei şi ne-am îmbrăcat în haina imaculată a harului dumnezeiesc. Când ne spovedim, sufletul ni se luminează prin iertarea care vine de la Dumnezeu.