Înţelepciune biblică: Hristos, doctorul sufletelor

"Dar, auzind, Iisus le-a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă." (Marcu 2, 17)

Contextul în care Hristos face această afirmaţie de o mare importanţă în conturarea scopului venirii Sale în lume este acela al ospăţului în casa lui Levi al lui Alfeu. Iisus le răspunde cărturarilor şi fariseilor care, nedumeriţi, întrebau pe ucenici: "De ce mănâncă şi bea Învăţătorul vostru împreună cu vameşii şi cu păcătoşii?" (Marcu 2, 16).

Se observă cum fariseii şi cărturarii devin din ce în ce mai interesaţi de persoana lui Hristos pe măsură ce numărul adepţilor Săi creşte. Frecventele încălcări făţişe ale Legii îi determină pe iudeii învăţaţi să-I sancţioneze fiecare greşeală, mai întâi judecându-I faptele în sinea lor, apoi adresându-se ucenicilor sau lui Hristos Însuşi, pentru ca în cele din urmă să facă sfat între ei pentru a-L pierde.

Motivul pentru care cărturarii şi fariseii se arată intrigaţi de faptul că Iisus mănâncă şi bea alături de cei păcătoşi provine din credinţa că sfinţii şi drepţii nu trebuie să stea alături de cei necuraţi pentru că astfel se întinează şi păcătuiesc. De aici şi diferenţa dintre concepţia iudaică despre Mesia şi cea creştină. Iudeii consideră că dacă Hristos ar fi fost Mesia, deci Sfânt, atunci el nu ar fi stat cu păcătoşii la masă, în timp ce creştinii văd în apropierea Mântuitorului de păcătoşi încercarea acestuia de a-i întoarce la Dumnezeu. Însă, după cum afirmă şi Ioannis Karavidopulous: "Ironia ascunsă constă în faptul că fariseii, care se socotesc pe ei înşişi drepţi, se află în aceeaşi stare de a avea nevoie de doctor, la fel ca şi păcătoşii, cu diferenţa că aceştia din urmă simt şi primesc darul vindecător al lui Iisus-doctorul, în timp ce primii, mulţumiţi de siguranţa lor vanitoasă a suficienţei lor religioase, nu răspund la chemarea lui Iisus la pocăinţă."