Înţelepciune biblică: Hristos şi Sabatul

"Şi le zicea lor: Sâmbăta a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă." (Marcu 2, 27)

Marcu este singurul dintre evanghelişti care păstrează în cadrul fragmentului despre trecerea Mântuitorului şi a Apostolilor prin semănături, şi această afirmaţie ce stabileşte în mod clar ierarhia dintre om şi Sabat. Ucenicii, în timp ce îl însoţeau pe Hristos, trec printr-un lan de grâu, Sâmbăta, şi, fiindu-le foame (aspect menţionat la Luca şi Matei), culeg spice pentru a se hrăni. Deşi acest gest nu era interzis de Deuteronom, fariseii exagerează în corectitudine şi, socotind o fărădelege ceea ce făceau ucenicii, cer socoteală Învăţătorului. Însă Hristos, în loc să îi certe, le ia apărarea cu fermitate. Pentru a susţine radicala afirmaţie, cum că omul este mai important decât Sabatul, Iisus aduce un argument din Vechiul Testament, foarte cunoscut evreilor cărora le vorbea, respectiv scena când David, flămânzit, intră în casa lui Dumnezeu şi mănâncă pâinile punerii înainte pe care doar preoţii aveau voie să le mănânce. Rezultă de aici că nevoile primare ale omului, care nesatisfăcute pot duce la alterarea sănătăţii acestuia sau în cazuri extreme la pierderea vieţii, sunt mai importante decât respectarea literă cu literă a Legii. A nu se înţelege că Fiul lui Dumnezeu subminează importanţa Legii, ci, aşa cum subliniază cu altă ocazie, El doreşte să o împlinească, să o desăvârşească, arătând că Dumnezeu nu este un stăpân nemilos care pedepseşte pe oricine îi calcă poruncile, ci din contră. Dumnezeu priveşte întâi la om, la nevoile pe care acesta le are şi, asemenea unui Tată iubitor, îngăduie fiilor să-i calce poruncile atunci când respectarea orbească a lor i-ar duce la pieire. Căci tot Hristos zice "Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă" (Mt. 9, 13). Dumnezeu nu vrea ca noi să îndeplinim ad-litteram ceea ce ne cere, ci să avem milă, iubire, pentru ca şi El să-Şi reverse asupra noastră şi a neputinţelor noastre nemăsurata milă şi iubire de oameni, aşteptând cu răbdare dumnezeiască ca şi cei păcătoşi să se îndrepte.