„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Înţelepciune biblică: „Îngerul în trup“
"Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc." (Matei 3, 11)
Sfântul Ioan Botezătorul este cel care săvârşeşte "botezul cu apă spre pocăinţă". Acest botez implica şi mărturisirea păcatelor, deoarece poporul trebuia să fie vrednic de primirea lui Mesia. Numele Botezătorului are o semnificaţie importantă, însemnând "Dumnezeu S-a milostivit". Smerenia lui Ioan şi recunoaşterea puterii mesianice sunt evidenţiate astfel: "Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea". În timp ce el boteza poporul cu apă, botezul Celui ce avea să vină era "cu Duh Sfânt şi cu foc". "Îngerul în trup" nu a botezat doar poporul, ci şi pe Mesia, botezul Mântuitorului semnificând momentul în care El S-a descoperit în mod public ca Fiu al lui Dumnezeu. Chiar şi după moarte, Ioan nu a încetat să fie prezent în mărturiile Mântuitorului: "Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femeie unul mai mare decât Ioan Botezătorul" (Matei 11, 11). Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Când Dumnezeu vede că povara ispitelor depăşeşte puterile noastre, îşi întinde mâna şi ne uşurează de greutatea prisositoare", Botezătorul reprezentând ajutorul dat de Dumnezeu poporului.