Înţelepciune biblică: Moartea, aprobarea păcatului

"Aceştia, deşi cunosc hotărârea dreaptă a lui Dumnezeu, anume că cei care săvârşesc aceste lucruri sunt vrednici de moarte, nu numai că le săvârşesc ei înşişi, dar îi şi aprobă pe cei care le săvârşesc." (Romani 1, 32)

Enumerând anumite păcate care variază de la lăcomie, răutate, invidie, îngâmfare la ucidere şi desfrânare, Sfântul Apostol Pavel spune că toţi care le făptuiesc sunt vrednici de moarte. Aceasta reflectă învăţătura ortodoxă care afirmă că, deşi unele păcate au un efect mai profund asupra fiinţei umane, toate sunt destinate pieirii, toţi cei care le fac trebuie să moară.

Moartea este o consecinţă naturală a păcatului. Singurele lucruri anormale, necreate şi nedorite de Dumnezeu sunt moartea şi păcatul. Dacă păcatul nu ar fi intrat în lume, nici moartea nu ar fi existat. Moartea vine de fapt să elimine păcatul, să îl "omoare".

Se observă că Sfântul Apostol Pavel acuză nu săvârşirea păcatului, ştiind că nu este muritor fără de păcat, ci mai degrabă faptul că el este aprobat. În acest sens, pr. Miron Mihăilescu spunea că Dumnezeu iartă păcatul, dar nu-l aprobă.

Păcatul este un lucru anormal, ilogic. El nu există prin sine, ci parazitează printr-o voinţă rău îndreptată, materia creată "bună foarte". Alegerea păcatului nu este una necesară şi, deşi toţi oamenii păcătuiesc mai mult sau mai puţin, păcatul nu trebuie dorit, el nu trebuie aprobat.

A vrea să faci păcatul te conduce la moarte, iar moartea în această dorinţă păcătoasă duce la o veşnică împotrivire şi negare, la un iad veşnic. Mântuitorul Iisus Hristos se adresează voinţei care nu doreşte păcatul, care nu vrea să moară. El este singurul om care, unindu-se întru totul cu voia lui Dumnezeu, nu a păcătuit. De aceea, Hristos îi permite omului care vrea, care îşi antrenează dorinţa să vrea binele, ca după ce îşi plăteşte tributul morţii să intre în viaţa normală, fără durerea şi tristeţea consecutive păcatului, în viaţa nemuritoare de împlinire desăvârşită.