Înţelepciune biblică: Răul ca unealtă

"De mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit pe tine şi pe poporul tău cu ciumă, tu ai fi fost şters de pe faţa pământului. Dar te-am cruţat, ca să-mi arăt puterea mea şi ca să se vestească numele meu în tot pământul." (Ieşire 9, 15-16)

Acestea sunt o parte din cuvintele pe care Dumnezeu le adresează regelui Egiptului (Faraonul) care nu permitea eliberarea evreilor din robie aflaţi sub îndrumarea profetului Moise. Dacă lectura s-ar fi oprit doar la versetul 15, acesta ar fi născut o întrebare firească: de ce Dumnezeu cel Atotputernic permite existenţa unor personaje precum Faraonul, care în lexicul contemporan s-ar numi tirani, dictatori? Trecând la versetul următor (16) se observă că Dumnezeu îi îngăduie întrucât prin ei îşi arată puterea. Referitor la motivul pentru care Dumnezeu nu-i suprimă pe cei care stau împotriva Sa, există două feluri de a răspunde, corespunzătoare celor două versiuni ale Vechiului Testament.

Conform originalului ebraic, Dumnezeu îşi întârzie acţiunea de "ştergere de pe faţa pământului" întrucât speră până în ultima clipă că aceştia îşi vor întoarce faţa către El. Conform traducerii greceşti (Septuaginta), Faraon este lăsat să-şi facă de cap în tot ce este mai rău pentru ca prăbuşirea sa "să vestească numele lui Dumnezeu în tot pământul". Deşi diferenţa nu ar putea fi calificată drept minoră, totuşi ambele variante se regăsesc în desfăşurarea istoriei vechi-testamentare.

Se poate observa că Dumnezeu nu este un fel de "despot luminat" care se foloseşte de eficacitatea forţei pentru a elimina răul. Dimpotrivă, Dumnezeu lucrează prin oameni (atât cu fideli Lui precum profeţii, cât şi infideli precum Faraon) pentru a realiza planul divin. Faraon, ca şi Moise, aparţine unei istorii care se va încununa cu naşterea Mântuitorului.