Înţelepciune biblică: Răul este lipsa binelui

"Şi a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau." (Marcu 3, 4)

Hristos adresează această întrebare fariseilor care, intrând în templu după El, îl pândeau să vadă dacă va săvârşi vreo minune în zi de Sabat. Tăcerea fariseilor este o urmare atât a incapacitaţii lor de a trece peste litera legii şi a vedea ceea ce Hristos vrea să le demonstreze în fond prin faptele Sale, cât şi a ipocriziei cu care, deşi ştiau că anumite abateri de la lege erau permise, îl acuzau pe Învăţător de hulă împotriva lui Dumnezeu. Prin repetatele încălcări ale odihnei sabatului, Hristos vrea de fapt să-i determine pe farisei şi cărturari să renunţe la învâtoşarea inimii lor pentru ca, ridicându-se de la formă la conţinut, de la literă la adevărul ascuns în spatele ei, să ajungă să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu - un Dumnezeu al nesfârşitei iubiri de oameni.

Din vorbele Mântuitorului rezultă în primul rând că dacă vreo clipă cineva se abţine de la săvârşirea binelui, atunci în mod automat el săvârşeşte răul. Această afirmaţie este o urmare a raţionamentului conform căruia nu există cale de mijloc între bine şi rău, nu există indiferenţă, ignoranţă sau abţinere, acestea fiind imediat catalogate ca fiind parte a răului (răul fiind o lipsă a binelui).

Un al doilea aspect deosebit de important care atinge profunzimea înţelegerii textului ar fi o viziune de ansamblu a înţelesului termenului de Sabat. Sabatul era ziua a Şaptea a actului de creaţie, ziua consacrată de Dumnezeu odihnei ce se prelungeşte pe tot parcursul Vechiului Testament şi până în zilele noastre. Este însă inactiv Dumnezeu în această zi? Este Dumnezeu indiferent la toate rugile şi neputinţele omenirii? Ar fi de o ipocrizie ieşită din comun să afirmăm că da. Odihna lui Dumnezeu este una activă prin toate intervenţiile protectoare şi binefăcătoare pe care le are în sânul omenirii, culminând în cele din urmă cu trimiterea Unicului şi Iubitului Său Fiu pentru a mântui şi restabili întreg neamul omenesc. De aceea, după cum spune şi Ioannis Karavidopoulos: "Facerea de bine în ziua de odihnă este cea mai bună manifestare a cinstirii faţă de Dumnezeul care lucrează continuu pentru lume."