Înţelepciune biblică: Vinul nou al lui Hristos

"Nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi. Altfel, vinul nou sparge burdufurile, vinul se varsă şi burdufurile se strică. Aşa că vinul nou trebuie să fie în burdufuri noi." (Marcu 2, 22)

Învăţătura şi viaţa nouă adusă de Iisus Hristos nu se compară cu nimic altceva. Despre Hristos şi învăţătura Lui

s-a profeţit mult în Vechiul Testament şi a fost simbolizat de către unele religii antice. Viaţa şi învăţătura lui Hristos nu sunt o sinteză superioară a unor filosofii sau religii, cum tendenţios dezinformează aşa-numitele "documentare" Zeitgeist, ci Hristos, prin persoana Sa, a revoluţionat viaţa omului şi relaţia acestuia cu Dumnezeu.

Hristos este vinul nou, învăţătura şi viaţa cea nouă. Dacă există asemănare între acestea şi alte religii sau filosofii în punctele lor cele mai profunde şi înălţătoare, nimic nu se compară cu noul mod de viaţă şi credinţa creştinului. Formele pot semăna, aşa cum oamenii se aseamănă, dar esenţele diferă fundamental, la fel cum diferă petrecerea şi cunoaşterea înţeleptului de subzistenţa şi inconştienţa nebunului.

Viaţa şi învăţătura nouă aduse de Hristos nu pot sta în tiparele vechilor cunoştinţe, nu pot fi conţinute de burduful omului vechi, cu atitudinile şi deprinderile lui. Hristos nu poate trăi decât într-o făptură nouă, într-un om care renunţă la filosofiile de viaţă vechi, care ignoră deprinderile învechite în păcat. De aceea, creştinul nu încearcă acomodarea unor înţelepciuni sau cuvinte vechi cu credinţa în Hristos, căci ele vor fi stricate, neputând reţine sau înţelege înţelesurile noi ale vieţii adevărate. În schimb, creştinul adevărat se schimbă pe sine, se pregăteşte printr-o viaţă nouă pentru primirea adevăratei cunoştinţe a lui Dumnezeu, pentru trăirea unei vieţi reale şi desăvârşite în comuniunea cu ceilalţi oameni şi cu Dumnezeu.

Dacă unele idei, filosofii sau religii consolează sau promit anumite satisfacţii speciale, altele învăţând o dezintegrare a persoanei într-o veşnică nefiinţare, în creştinism, omul se împlineşte la modul absolut, devenind una cu Dumnezeu cel iubit, păstrându-şi identitatea şi diferenţiindu-se de Dumnezeu doar prin faptul că omul a avut odată un început.