Ioan 14, 27–31; 15, 1–7 (Hristos e vița, noi suntem mlădițele)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoșeze. Ați auzit că v-am spus: Mă duc și voi veni la voi. Dacă M-ați iubi, v-ați bucura că v-am spus că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine. Și acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeți când se vor întâmpla. Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi și el nu are nimic în Mine; dar, ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl și precum Tatăl Mi-a poruncit, așa fac. Ridicați-vă, să mergem de aici. Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiță care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; și orice mlădiță care aduce roadă, El o curățește, ca și mai multă roadă să aducă. Acum voi sunteți curați pentru cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca mlădița neroditoare, care se usucă și e adunată și aruncată în foc și arde. Dacă rămâneți întru Mine și cuvintele Mele rămân în voi, cereți ceea ce voiți și se va da vouă.”

Tainele lui Dumnezeu

Sfântul Ignatie Teoforul, Epistole, (Ignatie - către Efeseni), cap. XVIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 196

„Stăpânitorul veacului acestuia (Ioan 14, 30) n-a cunoscut fecioria Mariei (Luca 1, 24, 37), nașterea lui Hristos din ea și moartea Domnului. Trei taine răsunătoare, care s-au săvârșit în tăcerea lui Dumnezeu.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XV, 14-15, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 157

„Adesea vine la rugăciune (omul) cel simplu, își pleacă genunchii și mintea lui intră într-o odihnă (de nedescris). Și cu cât (min­­tea) sfredelește și se adân­ceș­te (în tainele lui Dumnezeu), pe atât zidul răutății care-i stă în cale se dărâmă. (În cele din urmă) el ajunge să vadă și să priceapă (lucrurile cele mai presus de fire, ajunge) acolo unde nu pot ajunge cei puternici, cei înțelepți și retorii, (ajunge) să priceapă sublimitatea minții lui. (Și aceasta) pentru că se preocupă de tainele divine; iar acela care nu are experiență, nu știe să examineze perlele, nici nu știe să le prețuiască. De aceea creștinii disprețuiesc lucrurile slăvite pe pământ și le socotesc pe acestea gunoi, atunci când le compară cu acelea ale majestății (divine) care lucrează în noi.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Glafire la Levitic, Cartea Întâia a Glafirelor la Levitic, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 39, p. 381

„(...) Locul cel mai cuvenit pentru sfintele lucrări este Biserica lui Dumnezeu și că în ea se săvârșește în mod necesar taina lui Hristos.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)