Ioan 16, 23-33 (Hristos le vorbește ucenicilor pe față)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat, adevărat zic vouă: Oricâte veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da. Până acum n-ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe față vă voi vesti despre Tatăl. În ziua aceea veți cere în numele Meu; și nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi, căci Însuși Tatăl vă iubește pe voi, fiindcă voi M-ați iubit pe Mine și ați crezut că de la Dumnezeu am ieșit. Ieșit-am de la Tatăl și am venit în lume; iarăși las lumea și Mă duc la Tatăl. Au zis ucenicii Săi: Iată, acum vorbești pe față și nu spui nici o pildă. Acum știm că Tu știi toate și nu ai nevoie să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieșit de la Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Acum credeți? Iată, vine ceasul, și a și venit, ca să vă risipiți fiecare la ale sale și pe Mine să Mă lăsați singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Acestea le-am grăit către voi, ca întru Mine pace să aveți.”

Când nu ni se împlinesc rugăciunile...

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXX, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 390-391

„– Oare Dumnezeu nu poate să-mi dea înainte de a-I cere?
– Poate, dar așteaptă ca noi să-I dăm prilej, ca pe bună dreptate să fim vrednici de purtarea Sa de grijă. Să stăruim, deci, în rugăciune, fie de dobândim ce cerem, fie de nu dobândim. Să-I mulțumim lui Dumnezeu nu numai când dobândim cererile, ci și când nu le dobândim. A nu dobândi ce cerem, când Dumnezeu o vrea, nu-i mai puțin decât a dobândi. Nu știm noi atât ce ne este de folos, cât știe Dumnezeu. Deci se cuvine să-I mulțumim fie de dobândim ce cerem, fie de nu dobândim. Și pentru ce te minunezi dacă noi nu știm ce ne este de folos? Pavel, omul acela atât de mare și de înzestrat, care a fost învrednicit cu acele taine nespuse, nu știa și cerea ceea ce nu-i era de folos. Se vedea înconjurat de necazuri și de încercări nenumărate și se ruga să scape de ele; și s-a rugat nu o dată, nici de două ori, ci de nenumărate ori: De trei ori L-am rugat pe Domnul (II Corinteni 12, 8), spune el. (...) Să vedem, însă, cum s-a purtat Pavel! S-a supărat oare? S-a trândăvit oare? I-a amorțit sufletul oare? Nu!
– Dar ce i-a spus Dumnezeu?
– Dumnezeu i-a spus: De ajuns îți este harul Meu, că puterea Mea în slăbiciune se desăvârșește (II Corinteni 12, 9). Nu numai că Dumnezeu nu l-a slobozit de necazurile ce-l apăsau, dar l-a lăsat să le îndure mai departe.
– Bine! Dar de unde știm că Pavel nu s-a supărat?
Ascultă ce spune Pavel! Nu știm cum trebuie să ne rugăm (Romani 8, 26). Nu-i cu putință, spune el, ca noi, care suntem oameni, să le știm bine pe toate! Se cuvine, deci, să lăsăm aceasta pe seama Creatorului firii noastre și să primim cu bucurie și cu multă plăcere pe acelea pe care le vrea El; să nu ne uităm la înfățișarea celor ce ni se întâmplă, ci la cele hotărâte de Stăpânul. Dumnezeu, știind mai bine decât noi ce ne este de folos, știe cum trebuie să lucreze mântuirea noastră.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)