Ioan 17, 18–26

„În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr. Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca unde sunt Eu să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Și le-am făcut cunoscut numele Tău și-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu să fiu în ei.”

Ca toți să fie una

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre desăvârșire, către monahul Olimpiu, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, pp. 455-456

Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat dreptul să ne facem cu toții părtași ai preacinstitului Său nume. Din clipa în care Mântuitorul nostru a făcut aceasta, noi nu mai primim numirea noastră de la nimic alt­ceva din jurul nostru, chiar dacă cineva dintre noi ar fi bogat, chiar dacă ar fi sărac sau s-ar putea cunoaște după vreo îndeletnicire oarecare. El a lăsat toate aceste numiri la o parte și a binevoit ca numirea de seamă a celor ce cred în El să fie una singură, și anume aceea de creștini. Fiindcă bunăvoința aceasta ni s-a adeverit de sus, ar trebui, mai întâi, să înțelegem cât de mare este darul care ni s-a făcut prin aceasta, ca să putem mulțumi după vrednicie lui Dumnezeu, care ne-a dăruit un lucru atât de mare. Apoi, în viața noastră de toate zilele să ne arătăm așa cum cere ceea ce voiește să arate acest nume mare, fiindcă numai în chipul acesta, cunoscând însemnarea adevărată a numelui Hristos, vom putea înțelege măreția darului de care ne-am învrednicit prin aceea că ne numim la fel cu Stăpânul vieții noastre, și numai astfel, atunci când chemăm, în rugăciunile noastre cu numele acesta pe Dumnezeul tuturor vom putea avea din sufletele noastre de mai înainte întruchiparea a ceea ce voim să primim în noi, adică imaginea Aceluia pe care-L înțelegem prin numele acesta și pe care credem că-L rugăm cu evlavie. După ce vom înțelege aceasta, atunci negreșit vom pricepe în chip clar și felul cum trebuie să ne arătăm prin râvna noastră în viață, căci ne vom folosi de numele acesta ca de un adevărat învățător și conducător pe cărările vieții.