Ioan 5, 30-47; 6, 1-2

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu, Care M-a trimis. Dacă mărturisesc Eu despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată. Altul este Cel ce mărturisește despre Mine; și știu că adevărată este mărturia pe care o mărturisește despre Mine. Voi ați trimis la Ioan și el a mărturisit adevărul. Dar Eu nu de la om iau mărturia, ci vă spun acestea ca să vă mântuiți. Acela (Ioan) era făclia care arde și luminează, și voi ați voit să vă veseliți o clipă în lumina lui. Dar Eu am mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârșesc, lucrurile acestea, pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. Și Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-ați auzit vreodată, nici fața Lui n-ați văzut-o; și cuvântul Lui nu sălășluiește în voi, pentru că voi nu credeți în Cel pe Care L-a trimis Acela. Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică, și acelea sunt care mărturisesc despre Mine. Și nu voiți să veniți la Mine, ca să aveți viață! Slavă de la oameni nu primesc; dar v-am cunoscut că nu aveți în voi dragostea lui Dumnezeu. Eu am venit în numele Tatălui Meu și voi nu Mă primiți; dacă va veni un altul în numele său, pe acela îl veți primi. Cum puteți voi să credeți, când primiți slavă unii de la alții, iar slava care vine de la singurul Dumnezeu nu o căutați? Să nu socotiți că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuiește este Moise, în care voi ați nădăjduit. Căci, dacă ați fi crezut lui Moise, ați fi crezut și Mie, căci despre Mine a scris acela. Iar dacă celor scrise de el nu credeți, cum veți crede în cuvintele Mele? După acestea, Iisus S-a dus dincolo de marea Galileei, în părțile Tiberiadei. Și a mers după El mulțime mare, pentru că vedeau minunile pe care le făcea cu cei bolnavi.”

Mărturisirea Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia X, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 122-123

„Că nu era cu putință ca Ioan, luându-L pe Hristos de mână, să meargă din casă în casă și să le spună: În Acesta credeți!, ci ca în fața și în văzul tuturora să se pogoare acel glas fericit și să se săvârșească toate celelalte.

Din pricina asta a venit Iisus la botez. Faima Botezătorului și noutatea faptei atrăgeau și chemau la Iordan tot Ierusalimul. Malurile Iordanului ajunseseră un mare teatru. Pe cei veniți acolo Ioan îi făcea să se smerească, convingându-i să nu se mai creadă grozavi; le arăta că sunt vinovați de cele mai mari păcate și că vor putea primi pe Cel ce vine, dacă se vor pocăi.
Viața lui Hristos era umbrită deocamdată și se credea că ar fi fost ucis odată cu pruncii din Betleem. Chiar dacă S-a mai arătat în lume la doisprezece ani, totuși îndată a trecut iarăși în umbră. De aceea trebuia ca ieșirea Sa în lume să se facă în chip strălucit, să aibă început măreț. Aceasta e pricina că atunci, pe malurile Iordanului, au auzit iudeii ce nu auziseră nici de la profeți, nici de la alții. Ioan le propovăduia cu strălucită voce, amintindu-le de ceruri și de Împărăția cea de sus, nespunându-le nimic de pământ.”